Fifor: Până la finalul anului, Armata română va achiziționa primul sistem Patriot. Negociem cu SUA și achiziția a încă 36 avioane F16

Fifor: Până la finalul anului, Armata română va achiziționa primul sistem Patriot. Negociem cu SUA și achiziția a încă 36 avioane F16
scris 27 sep 2017

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat, miercuri, că până la finalul acestui an Armata română va achiziționa primul sistem Patriot și a anunțat că a fost demarată negocierea și pentru cumpărarea tot din Statele Unite a încă 36 de avioane F16.

Ministrul Apărării a precizat că în vizita pe care tocmai a făcut-o în SUA a asigurat încă o dată partenerul american de faptul că România dorește să dezvolte în continuare relația cu Statele Unite, prin dezvoltarea bazei de la Mihail Kogălniceanu, prin dezvoltarea bazei de la Câmpia Turzii, printr-o prezență cât se poate de serioasă de asemenea în zona Mării Negre, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Mihai Fifor i-a adresat secretarului Apărării, Jim Mattis, invitația de a face o vizită în România și și-a exprimat speranța că acesta va confirma o vizită în perioada imediat următoare.

EXCLUSIV Fondul Suveran de Investiții așteaptă aprobarea Eurostat și nu are șanse să fie funcțional până la 1 ianuarie CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fondul Suveran de Investiții așteaptă aprobarea Eurostat și nu are șanse să fie funcțional până la 1 ianuarie

În SUA, ministrul Apărării a avut întâlniri și cu reprezentanții companiilor din industria de apărare: ”Sunt companii cu care ne întâlnisem și la București, atât la Ministerul Economiei, cât și la Ministerul Apărării, sunt companii interesate să vină să investească în industria de apărare românească, pentru că - așa cum a spus-o și primul ministru și o întăresc și eu de fiecare dată - noi nu am plecat la cumpărături cu banii statului român, ci ne dorim ca prin perteneriatele pe care le vom avea cu companiile din industria de apărare fie din Europa, fie din SUA să putem să retehnologizăm industria de apărare românească, să repornim această industrie, să facem transfer de tehnologie prin cooperare industrială și de know-how, pentru că eu cred că este important ca acești bani să se întoarcă și în industria de apărare românească.”

În ceea ce privește achiziționarea sistemului Patriot, Fifor a explicat că este vorba despre este o achiziție de tip guvern la guvern și în aceste condiții nu se discută despre offset.

”Există alte clauze care se referă la mentenanță și mentenanța se va face în România, la una dintre companiile românești, o să rămână să vedem la care. Ce pot să vă spun și să vă asigur este că până la finele anului Armata română va achiziționa primul sistem Patriot. Așteptăm scrisoarea de acceptare din partea Statelor Unite pentru a putea să treceme la contractare și să putem achiziționa primul program”, a precizat ministrul Apărării.

Mihai Fifor a adăugat că, în discuțiile cu secretarul american al Apărării, partea română a solicitat eșalonarea plății sistemelor Patriot, ”pentru că este pe de o parte o dovadă de predictibilitate, pe de altă parte este mult mai convenabil pentru noi să putem să asigurăm pe următorii ani achiziționarea acestor sisteme”.

”Tot până la finele anului sper să putem să finalizăm negocierea cu cei de la General Dynamics și să pornim colaborarea între Uzina Mecanică București și General Dynamics și totodată până la finele anului să achiziționăm primele zece transportoare blindate Piranhia din acest program”, a mai declarat ministrul.

În ceea ce privește programul de achiziție a avioanelor multirol, Fifor a menționat că săptămâna viitoare se încheie  programul prin care au fost cumpărate avioanele F16.

”Suntem în discuții avansate pentru achiziționarea a încă 36 de astfel de aparate din SUA, nu din Portugalia. Am trimis documentele necesare pentru a vedea prețul de achiziție. Suntem la debutul acestei negocieri și sperăm că vom reuși să achiziționăm încă 36 de avioane”, a anunțat ministrul.

viewscnt
Afla mai multe despre
mihai fifor
patriot
f16