Omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, care găzduiește și în prezent Ministerul Fondurilor Europene (MFE), dezvoltatorul imobiliar Ion Rădulea, proprietarul grupului Sema Parc, creat pe amplasamentul fostei fabrici Semănătoarea din București, turcii de la Anchor și firma Imobiliara Gramont au propus ministerului un spațiu de închiriat.
Ministerul este dispus să cheltuiască pe închirierea viitorului sediu 5,38 milioane de euro, fără TVA, în următorii trei ani. Anterior, instituția voia să închirieze pe doi ani și estima că va plăti 3,72 milioane de euro, fără TVA.
“Prezentul contract se încheie pentru o perioadă de 36 luni, începând cu data semnării acestuia de către ambele părți. Suprafața utilă ofertată (se va exclude suprafața teraselor, balcoanelor, logiilor, spațiilor comune) va fi de aproximativ 6.000 metri pătrați. Suprafața ofertată pecuniar a teraselor, balcoanelor, logiilor, spațiilor comune nu va depăși 15% din suprafața utilă ofertată, respectiv aproximativ 900 metri pătrați, aceasta reprezentând suprafața maximă pentru care autoritatea contractantă va plăti chirie”, se arată în documentația licitației inițiată în iulie.
Termenul de depunere a ofertelor a expirat la 26 iulie, iar la licitație s-au înscris, conform informațiilor Profit.ro, Tower Center International, Imobiliara Gramont, Sema Business Three și Plaza Mall Development and Management.
În prezent, Ministerul Fondurilor Europene ocupă clădirea Tower Centre International din Piața Victoriei, deținută de Papalekas, dar cu un contract de închiriere care a expirat la finele anului trecut, prelungit până la 30 iunie acest an.
“Valoarea totală a sumelor plătite către operatorul economic cu care MFE a semnat contractul de închiriere a spațiilor din Bd. Ion Mihalache – Tower Center International - până acum (16 iunie 2016, data răspunsului instituției – n.r.) este de 20,782 milioane de lei, cuprinzând atât chirie cât și mentenanță. Conform contractelor încheiate, pentru 3.853 mp se plătește lunar chirie de 19,8 euro/mp și mentenanță 5,00 euro/mp, iar pentru 3.505 mp se achită lunar chirie de 19,8 euro/mp și mentenanță de 4,02 euro/mp”, a transmis ministerul pentru Profit.ro.
La licitația din iunie, costul total pentru închirierea unui nou spațiu, inclusiv servicii de mentenanță, pe 2 ani era estimat la 3,64 milioane de euro. La următoarea procedură, costul estimat a crescut la 3,72 milioane de euro.
Anul trecut, la alte trei licitații inițiate pentru găsirea unui spațiu de închiriat, suma estimată pleca de la 8 milioane de euro și cobora doar la 7,1 milioane de euro. Atunci, procedurile au fost anulate în lipsa ofertelor.
La licitația din iunie au depus oferte Tower Centre International și Sema Business Three. După ce a fost anulată, pentru că ofertele erau neconforme, licitația a fost reluată și singurul ofertant a fost Tower Centre International, fiind lansată o nouă licitație și prelungită înțelegerea pentru actuala chirie cu 2 luni, conform informațiilor Profit.ro.
Ministerul s-a mutat în clădirea din Piața Victoriei în 2013 și a primit, la începutul acestui an, de la Guvern un spațiu în Palatul Parlamentului, dar pe care spune că nu îl poate folosi din cauza condițiilor improprii.
"Pentru a nu mai sta în chirie, Guvernul i-a repartizat ministerului un spațiu - suprafața totală a corpului B3 - în Palatul Parlamentului. Sediul este însă neutilizabil, din motive ce țin de degradarea fizică a clădirii, dar și de securitatea cu privire la siguranța la foc, igienă, sănătate, izolare termică ș.a.m.d. Un raport de expertiză al lucrărilor de intervenție la Corpul B3 din Palatul Parlamentului, având ca beneficiar Ministerul Justiției, indică, printre altele, că sunt necesare intervenții urgente la exteriorul clădirii, pentru a contracara acțiunile agenților agresivi (precipitații, acces păsări, vânt), este nevoie de intervenții la instalațiile interioare, unele plafoane prezintă pericol de prăbușire, stratul termoizolant al teraselor este compromis, existând numeroase zone inundate, toate gurile de scurgere sunt înfundate", arăta ministerul în luna mai.
Tower Centre International, unde mai au sediu Hidroelectrica, EY, Huawei, Cegeka și Deutsche Bank, este unul dintre cele mai importante proiecte deținute de Papalekas prin intermediul firmei Globalworth, fondată de omul de afaceri.
Clădirea are 26 de etaje și o suprafață totală de 31.000 metri pătrați.