EXCLUSIV Guvernul se simte expus, în cazul unui cutremur major, la un risc considerabil din cauza românilor care nu-și asigură casele

EXCLUSIV Guvernul se simte expus, în cazul unui cutremur major, la un risc considerabil din cauza românilor care nu-și asigură casele
scris 4 feb 2019

Gradul de penetrare scăzut a asigurărilor, altele decât RCA, impune elaborarea și aplicarea unor strategii punctuale pentru stimularea polițelor de viață, de sănătate și agricole, preum și pentru sporirea respectării de către proprietarii de locuințe a legislației privind asigurarea obligatorie împotriva riscurilor catastrofale, se arată în Planul național de adoptare a monedei euro, prin care România își asumă obiectivul de adoptarea a monedei euro în anul 2024.

La acest moment, public este doar Raportul de fundamentare a Planului, un document separat de Planul propriu-zis, prezentat acum de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

“Cu o rată actuală de penetrare estimată la 20%, asigurarea obligatorie de catastrofă a proprietarilor de locuințe nu reușește să stabilească plasa de siguranță planificată inițial, continuând să expună Guvernul la o răspundere contingentă considerabilă în cazul unui cutremur major”, se arată în document.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Compania de asigurări LEV Ins din Bulgaria, unul dintre cei mai mari asigurători din statul vecin, își anunță planul pentru România CITEȘTE ȘI Compania de asigurări LEV Ins din Bulgaria, unul dintre cei mai mari asigurători din statul vecin, își anunță planul pentru România

Potrivit datelor PAID România, societatea care emite polițe de asigurare obligatorie a locuinței, portofoliul număra 1,704 milioane de contracte în vigoare la finele anului 2018, în creștere cu 0,7% față de 2017.

Polițele acoperă 713.001 case și 991.633 de apartamente, cele mai multe din mediul urban – 75,1% (75,6% în 2017).

Cele mai asigurate zone sunt Transilvania – 21%, Capitala – 19% și Muntenia – 18%. La polul opus se află Bucovina și Maramureșul, fiecare cu 3%.

“Un grad de cuprindere în asigurare mai ridicat ar spori, de asemenea, eficiența operațională și diversificarea bazei de asigurare pentru dezastre naturale a PAID”, se afirmă în document.

EXCLUSIV BCR Asigurări de Viață VIG, inculpată într-un dosar cu prejudiciu estimat la 6 milioane de euro CITEȘTE ȘI EXCLUSIV BCR Asigurări de Viață VIG, inculpată într-un dosar cu prejudiciu estimat la 6 milioane de euro

Potrivit legii, toți proprietarii de locuințe au obligația de a încheia o poliță de asigurare împotriva riscurilor catastrofice (cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor) în limita sumei asigurate de 10.000 sau 20.000 euro, în funcție de structura constructivă a locuinței asigurate.

În funcție de suma asigurată, valoarea primei este de 10 euro, respectiv 20 euro.

Cunoscute și sub denumirea PAD, primele polițe au fost emise de PAID în iulie 2010.

EXCLUSIV Un nou jucător: Grupul britanic Provident va intermedia asigurări în România. Fost director la Eurolife și UNIQA - recrutat CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Un nou jucător: Grupul britanic Provident va intermedia asigurări în România. Fost director la Eurolife și UNIQA - recrutat

Fondul locativ național numără aproximativ 8,9 milioane de locuințe și, raportat la numărul de polițe, gradul de cuprindere în asigurare se situează sub 20%. 

Potrivit Legii 260/2008, proprietarii care nu își asigură locuințele vor fi sancționați de autoritățile locale cu amendă de la 100 lei la 500 lei.

În privința asigurărilor de viață, conform datelor Auto­ri­tății de Supraveghere Finan­cia­ră (ASF), circa 1,65 milioane de ro­mâni aveau o poliță de viață la finele lunii septembrie 2018, de peste două ori puțin comparativ cu septembrie 2013.

"Ponderea activității de asigurări de viață în totalul sectorului de asigurări din România din perspectiva volumului de prime brute subscrise se află la un nivel scăzut în perioada 2013 – 2016 comparativ cu celelalte state analizate ale UE. Cu toate acestea, în anul 2017 s-a remarcat creșterea accentuată a sectorului de asigurări de viață din România, ceea ce indică un interes în creștere al românilor față de produsele de asigurări de viață. În 2017, ponderea activității de asigurări de viață în total piață de asigurări era de circa 21%, nivel la care s-a menținut și în primele 9 luni ale anului 2018", se arată în ultimul raport trimestrial al ASF.

Asigurările de sănătate au generat venituri de 227,2 milioane de lei în primele nouă luni ale anului 2018, față de 208,7 milioane de lei în decembrie 2017.

Piața asigurărilor generale și de viață a cumulat prime subscrise (PBS) de 7,47 miliarde lei, în creștere cu 2,1% față de septembrie 2017. Primele subscrise aferente asigurărilor generale (AG), care includ și polițele auto (RCA și CASCO) au atins 5,88 miliarde de lei, cu 1,65% mai mult față de aceeași perioadă a anului 2017.

Subscrierile din polițe de viață au adus prime de 1,59 miliarde lei, în creștere cu 3,96% comparativ cu primele nouă luni ale anului 2017.

Ponderea asigurărilor în PIB s-a situat la 1,13% la finele anului 2017, conform celor mai recente date, de la 1,38% în 2012. 

viewscnt
Afla mai multe despre
paid romania
asigurari
polite
pad
portofoliu
guvern
cutremur
seism