EXCLUSIV Grindeanu va schimba șeful Antifraudei. Un fost șef de corp de control, în cărți pentru a prelua conducerea

EXCLUSIV Grindeanu va schimba șeful Antifraudei. Un fost șef de corp de control, în cărți pentru a prelua conducerea
scris 15 mar 2017

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a decis înlocuirea lui Petre-Dragoș Voinescu de la conducerea Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Un fost șef de corp de control ar putea fi succesorul lui Voinescu.​

Surse oficiale au declarat pentru Profit.ro că premierul Grindeanu a luat recent hotărârea înlocuirii șefului Antifraudei. Deciza formală încă nu a fost semnată până la ora transmiterii acestei știri.

Urmărește-ne și pe Google News

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Potrivit unor surse politice, cele mai mari șanse să fie numit în locul lui Voinescu le are Gabriel Gheorghe, fost candidat din partea ALDE la ultimele alegeri parlamentare. Potrivit propriului CV, Gabriel Gheorghe a fost inspector în cadrul Gărzii Financiare, director al corpului de control al Ministerului Economiei, șeful Direcției Antifraudă – Anticorupție a Ministerului Economiei și vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc.

Petre-Dragoș Voinescu a fost numit, în noiembrie anul trceut, prin detașare, în funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și cu rolul de a coordona Direcția Generală Antifraudă Fiscală.

Fiscul explică într-un ghid cum poți plăti taxele și impozitele prin bancă, poștă, numerar sau card CITEȘTE ȘI Fiscul explică într-un ghid cum poți plăti taxele și impozitele prin bancă, poștă, numerar sau card

Postul de vicepreșdinte ANAF coordonator al Antifraudei Fiscale a rămas liber după ce Daniel Diaconescu și-a dat demisia ca urmare a acuzării sale de abuz în serviciu de către DNA în dosarul Murfatlar-Euroavipo.

Înaintea lui Diaconescu, vicepreședinte ANAF coordonator al Antifraudei a fost Romeo Nicolae. În septembrie anul trecut acesta a fost acuzat de DNA pentru trafic de influență și pus sub control judiciar.

​La începutul acestui an, Dragoș Doroș a demisionat din funcția de șef al ANAF, la conducerea Fiscului fiind numit Bogdan Stan.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
antifrauda
grindeanu
schimbare
inlocuire
voinescu
anaf
gabriel gheorghe