EXCLUSIV Gigantul american Marsh&McLennan preia un producător de software din Cluj-Napoca

EXCLUSIV Gigantul american Marsh&McLennan preia un producător de software din Cluj-Napoca
scris 19 apr 2022

Furnizorul de servicii de consultanță Marsh Advisory Services, parte a gigantului american Marsh&McLennan, a preluat direct, integral, compania de software Darwin Technologies din Cluj-Napoca (fostă Thomsons Online Benefits), într-o tranzacție de peste 29 de milioane de lei.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Tranzacția a fost precedată de majorarea capitalului social al Marsh Advisory Services cu 29,1 milioane de lei, operațiunea fiind susținută integral de Marsh Broker de Asigurare, unicul acționar al companiei.

Urmărește-ne și pe Google News

"Majorarea de capital social reprezintă o etapă premergătoare tranzacției prin intermediul căreia Marsh Advisory Services a preluat Darwin Technologies. Tranzacția este parte a politicii Marsh McLennan cu privire la organizarea companiilor care funcționează în România", a transmis Marsh Broker de Asigurare pentru Profit.ro.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: În acest moment, atenția investitorilor se duce mai mult către zona de cripto. Bitcoin este în continuare favorizat CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: În acest moment, atenția investitorilor se duce mai mult către zona de cripto. Bitcoin este în continuare favorizat

Cu peste 500 de angajați, Darwin este prezentă în România din 2011, managementul companiei fiind asigurat de către Ioana Ielciu, directorul general al companiei. Domeniul principal de activitate este dat de produsul Darwin – un software de management al beneficiilor și implicarea angajaților, bazat pe cloud (SaaS) fși olosit de unele dintre cele mai inovatoare companii din lume.

Marsh Broker de Asigurare este unul dintre primii trei brokeri locali în funcție de volumul primelor intermediate în 2021.

"Tranzacția este parte a angajamentului și implicării noastre în alinierea sinergică a operațiunilor din România, cu scopul de a dezvolta și extinde serviciile noastre în management de risc, strategie și resurse umane. Marsh McLennan are o prezență locală de 27 de ani prin intermediul Marsh, lider global în brokerajul de asigurări și consultanță de risc, primul broker internațional care a deschis un birou în România. Serviciile IT dezvoltate de Darwin sunt apreciate la nivel internațional și se adresează tuturor categoriilor de companii. Acestea sunt servicii esențiale în portofoliul global Mercer Marsh Benefits și redefinesc experiența angajaților în accesarea beneficiilor oferite de companii", a declarat pentru Profit.ro Cristian Fugaciu, directorul general al Marsh Broker de Asigurare.

PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Este posibil să avem fluctuații considerabile pe piața criptomonedelor în perioada următoare CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Este posibil să avem fluctuații considerabile pe piața criptomonedelor în perioada următoare

Marsh a intrat pe piața românească în 1995. Marsh & McLennan Companies, cu sediul la New York, furnizor de servicii profesionale și brokeraj de asigurări, are afaceri anuale de peste 12 miliarde dolari.

Darwin Technologies Cluj-Napoca (fostă Thomsons Online Benefits) a fost înființată în anul 2012. La nivelul anului 2020, afacerile companiei, controlată de Darwin Technologies Holdings din Londra, au atins 55,5 milioane de lei, iar profitul net s-a ridicat la 3,7 milioane de lei.

Compania are circa 400 de salariați.

Darwin Technologies (Thomsons Online Benefits) a fost preluată de Mercer.

viewscnt
Afla mai multe despre
marsh
pib
prime
economie
broker