EXCLUSIV Călin Fusu, care controlează Neogen, aduce în România o platformă de cumpărături online în rate, lansată în Republica Moldova

EXCLUSIV Călin Fusu, care controlează Neogen, aduce în România o platformă de cumpărături online în rate, lansată în Republica Moldova

Sursa foto Virtula

scris 20 sep 2021

Acționarii companiei care administrează platforma Virtula din Republica Moldova, prin intermediul căreia pot fi achiziționate online produse în trei rate fixe și fără dobândă, vor muta afacerea în România, care va rula pe Virtula Development Center SRL, o societate recent înființată alături de antreprenorul Călin Fusu, acționarul majoritar al Neogen.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

"Virtula Development Center (VDC) a fost înființată pentru a muta în România deținerea business-ului existent în Republica Moldova, dar și pentru a intra efectiv pe piața românească de retail finance cu produsul tip BNPL Virtula", a declarat pentru Profit.ro Nicolai Donica, unul dintre fondatorii Virtula.

Urmărește-ne și pe Google News

Planurile din e-commerce-ul românesc, noile reguli pregătite de autorități în domeniu și cum pot fi atrași mai mulți clienți sunt doar o parte dintre temele care vor fi prezentate la Videoconferința Profit E-commerce, organizată cu sprijinul Philip Morris România, ING, Telekom România, Altex și programată pentru 30 septembrie.

Videoconferința va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV, detalii fiind disponibile AICI

VDC a fost înființată de Neogen și Privat Associates (Republica Moldova).

Neogen Capital investește 450.000 euro în startup-ul RacketPal, fondat în Londra de doi români, dintre care un fost sportiv de performanță. „Oricine poate reuși absolut orice dacă are oameni deștepți și pasionați alături de el.” CITEȘTE ȘI Neogen Capital investește 450.000 euro în startup-ul RacketPal, fondat în Londra de doi români, dintre care un fost sportiv de performanță. „Oricine poate reuși absolut orice dacă are oameni deștepți și pasionați alături de el.”

Platforma Virtula a fost lansată în martie 2020 la Chișinău și, până în prezent, a procesat cumpărături care depășesc 1 milion de euro. Magazinele partenere conectate acoperă o cotă de 25% din toată piața de comerț eletronic din Republica Moldova.

"La acest moment, platforma înregistrează aproximativ 10.000 de utilizatori eligibili/aprobați, gata să facă cumpărături de la magazinele partenere conectate. Virtula exclude utilizarea cardurilor bacare din procesul de cumpărare în rate fără dobândă, fapt ce în final mărește rata de conversie (din vizitatori în cumpărători), dat fiind că oferta Virtula de plată în rate este adresată inclusiv consumatorilor nebancarizați", a explicat Donica.

EXCLUSIV Neogen a devenit cel mai mare acționar în afacerea Citylink, preluând ultimele acțiuni ale lui Dan Boabeș CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Neogen a devenit cel mai mare acționar în afacerea Citylink, preluând ultimele acțiuni ale lui Dan Boabeș

Platforma permite cumpărătorilor inclusiv posibilitatea de plată a ratelor cu orice card bancar de debit sau credit.

"În următorii ani, ne propunem să ajungem un jucător regional care oferă Buy Now Pay Later (BNPL) adaptat la realitățile locale", a mai spus reprezentantul Virtula.

Platforma este deservită de 12 salariați din Republica Moldova și, după lansarea business-ului în România, vor fi angajați alți 12 salariați la sediul din București.

"Neogen împarte acțiunile VDC cu ceilalți co-fondatori Virtula prezenți în societate înregistrată în Republica Moldova. În perioada imediat următoare nu urmărim atragerea unor investiții noi, cel puțin până la lansarea produsului în România", a mai spus Donica.

Călin Fusu a înființat grupul Neogen în anul 2000, acesta dezvoltând platforme precum BestJobs, Clever Taxi, Vivre Deco, Casta.

viewscnt
Afla mai multe despre
neogen
virtula