Agroland, afaceri de peste 128 milioane lei. Compania accelerează extinderea cu noi magazine

Agroland, afaceri de peste 128 milioane lei. Compania accelerează extinderea cu noi magazine

Horia Cardoș, fondator și director general al Agroland

scris 18 sep 2021

Grupul Agroland, care operează cea mai mare rețea de magazine cu produse pentru grădinărit, îngrijirea animalelor și hobby farming din România, a raportat în primul semestru (S1) din 2021 o cifră de afaceri de 128,16 milioane lei (25,9 milioane euro), în creștere cu 5,2% față de același interval al anului trecut.

Planurile din e-commerce-ul românesc, noile reguli pregătite de autorități în domeniu și cum pot fi atrași mai mulți clienți sunt doar o parte dintre temele care vor fi prezentate la Videoconferința Profit E-commerce, organizată cu sprijinul Philip Morris România, ING, Telekom România, Altex și programată pentru 30 septembrie.

Videoconferința va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV, detalii fiind disponibile AICI

În perioada ianuarie – iunie, compania a inaugurat șapte magazine Agroland MEGA, dintre care trei în apropierea Bucureștiului, în Afumați, Mogoșoaia și Bolintin-Vale, iar celelalte patru în Vaslui, Târgu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Craiova. Investiția totală în noile magazine a fost de 9,14 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Companiile viitorului în România. Dacris, membru semnatar al Pactului Global al Organizației Națiunilor Unite CITEȘTE ȘI Companiile viitorului în România. Dacris, membru semnatar al Pactului Global al Organizației Națiunilor Unite

În planurile Agroland pentru al doilea semestru al acestui an, intră deschiderea altor cinci magazine Agroland Mega, amplasate în Lugoj, Sibiu, Bârlad, Năvodari și Balș. Unitățile din Lugoj și Năvodari au fost deja deschise. Proiectele companiei pentru a doua jumătate din 2021 includ și obținerea certificării non-GMO (organisme nemodificate genetic) pentru furajele produse în fabrica din Caransebeș. Achiziția acestei unități se va finaliza la sfârșitul lui 2021, cel mai probabil, iar investiția totală se va ridica la 6,4 milioane lei (1,3 milioane euro).

O altă direcție importantă pentru companie constă în administrarea platformei Avicola Mihăilești, a cărei activitate a fost preluată anul trecut. Cu ajutorul puilor de o zi produși aici și care vor fi comercializați în magazinele din rețea, Agroland urmărește intrarea pe nișa producătorilor de ouă de consum și carne de pasăre. Următorul pas este certificarea non-GMO, atât pentru ouă cât și pentru carne. Segmentul produselor non-GMO este încă nedezvoltat în România, dar suscită foarte mult interes pe piețele din Europa de Vest, în contextul unei cereri din ce în ce mai ridicate din partea populației pentru mâncare sănătoasă.

Indicatorul EBITDA, care arată profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare, a fost de 9,78 milioane lei, în acest prim semestru, iar marja EBITDA aferentă primei jumătăți a lui 2021 a fost 7,63%. Rezultatele financiare pozitive se datorează atât creșterii numărului de magazine, cât și a faptului că Agroland Mega a devenit un punct de atracție pentru categorii tot mai diversificate de clienți.

ULTIMA ORĂ City Insurance e istorie! ASF a retras autorizația de funcționare a liderului pieței asigurărilor și-i va cere falimentul în instanță CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ City Insurance e istorie! ASF a retras autorizația de funcționare a liderului pieței asigurărilor și-i va cere falimentul în instanță

De asemenea, 2021 marchează primul an în care venitul și profitul obținute în cele două semestre vor fi reechilibrate, astfel încât să se reducă influența sezonalității. Reprezentanții companiei vizează ca, în loc ca tot profitul să fie obținut în primul semestru, să se ajungă la un raport de 70% - 30%, între cele două jumătăți ale anului. Această reîmpărțire va putea fi făcută și datorită faptului că vânzările magazinelor Mega Agroland vor fi afectate mai puțin de sezonalitate, iar producția de ouă de consum va crește.

În ultimele luni, compania a suplimentat numărul de produse și a diversificat  gamele  din magazinele rețelei, conform așteptărilor clienților. Astfel, la finalul lui iunie 2021, numărul de articole comercializate era cu 119% mai mare față de aceeași perioadă din 2020. Această majorare se datorează introducerii a două game noi de produse: cele destinate casei și articolele de fitofarmacie.

„Pentru noi, primul semestru din 2021 a stat sub semnul extinderii și al investițiilor și ne-a adus rezultate peste așteptări.  Ritmul deschiderilor a fost atât de alert, încât am reușit ca până în iulie să inaugurăm numărul total de magazine pe care le planificasem inițial pentru întregul an. Ne așteptăm ca 2022 să fie anul în care să culegem roadele activității febrile de acum. Finanțările obținute prin intermediul capitalizării la BVB ne-au permis să transpunem în practică strategia de business și le suntem recunoscători investitorilor, echipei și tuturor colaboratorilor și partenerilor care ne sunt alături. Implicarea în zona de inovație și tehnologie agricolă, prin incubatorul AgTech TM, a fost și rămâne una dintre prioritățile noastre. Credem că în domeniul agricol, România are un potențial imens, dar neexploatat pe deplin. Îmi doresc să ajutăm antreprenorii și start-up-urile implicate în modernizarea acestui sector capabil să sprijine revigorarea industriei locale. Un alt obiectiv la care am lucrat în prima jumătate a anului este obținerea atestării non-GMO pentru furajele produse la Caransebeș, pe care o vom primi până la finalul acestui an, cel mai probabil. Ne dorim să devenim cel mai important producător local de ouă de consum și carne de pasăre certificate non-GMO, iar în 2021 am făcut pași importanți în această direcție”, a declarat Horia Cardoș, fondator și director general al Agroland.

Tot mai mulți londonezi cad pe scările rulante din metrou, pentru că nu se țin de teamă să nu se infecteze CITEȘTE ȘI Tot mai mulți londonezi cad pe scările rulante din metrou, pentru că nu se țin de teamă să nu se infecteze

În primul semestru din 2021, Agroland a finanțat, cu câte 10.000 euro, trei dintre cele cinci start-up-uri câștigătoare ale celei mai recente ediții a incubatorului de afaceri AgTech TM, derulat în parteneriat cu X by Ascendis.

Agroland este o companie listată la Bursa de Valori București, pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT), Sectorul Titluri de Capital, Categoria Premium, începând cu 1 martie.

Agroland este cea mai mare rețea de magazine cu produse pentru gardening, pet care și hobby farming din România, are capital 100% românesc și a fost fondată în 1997, la Timișoara, de către antreprenorul Horia Cardoș. În prezent, rețeaua Agroland are peste 250 de unități, localizate în 29 de județe, și peste 2.200.000 de clienți an. Printre produsele comercializate se află: produse pentru grădinărit - semințe, material săditor, fertilizanți, echipamente, hrană și accesorii pentru animale de companie, precum și pui de o zi, furaje echipamente pentru ferme mici și medii.

Grupul Agroland a înregistrat o cifră de afaceri de 38,4 milioane de euro, la finele lui 2020, și are peste 300 de angajați. Compania a fost listată pe Bursa de Valori București, pe 1 martie 2021, când acțiunile au fost admise la tranzacționare pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT), Sectorul Titluri de Capital, Categoria Premium, sub indicele bursier AG.

viewscnt
Afla mai multe despre
agroland
magazine