Administratorul Domeniului Știrbey din Buftea, firma Bucharest Arena, având printre fondatori foști angajați din Guvern, în insolvență de la începutul anului 2018, a intrat acum în faliment, planul de redresare a companiei, prezentat la acel moment de Profit.ro, impunând achitarea unor datorii de aproape 110 milioane lei, în principal către Alpha Bank și Eximbank, care dețin împreună 68% din masa credală. Pentru a reveni "curată" pe piață, planul firmei includea parteneriate cu cele mai importante agenții de organizare evenimente corporate și cu agențiile de turism, pentru ca Domeniul Știrbey să fie inclus în circuite destinate turismului cultural, oferit turiștilor străini în completare alături de vizitele la Muzeul Satului, Centrul Istoric sau Palatul Parlamentului, închirierea în regim hotelier a apartamentelor din palat, intrarea pe nișa petrecerilor pentru copii și atragerea unor noi festivaluri, de genul Summer Well și Zurlandia.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
De ce este important: Palatul Știrbey, parte a patrimoniului cultural și istoric național, are o vechime de peste un secol și jumătate, fiind ridicat la jumătatea secolului al XIX-lea. În 2007, Domeniul a fost cumpărat de la moștenitorii familiei Știrbey, pentru 9 milioane de euro, de firma Bucharest Arena.
Mai este interesant: Nișa de evenimente a fost abordată în această perioadă și de alți antreprenori, 10 oameni de afaceri, printre care Cristian Țânțăreanu, care deține complexul rezidențial Paradisul Verde de lângă București, Dragoș Petrescu, proprietarul lanțului de restaurante City Grill, și Marian Alecu, fost Country Manager McDonalds România, unindu-și recent forțele pentru a construi în comuna Corbeanca, în Paradisul Verde, un complex de evenimente pe care îl indică drept cel mai spectaculos proiect în domeniu din nordul Capitalei, o investiție de aproximativ 10 milioane euro.
Profit.ro a anunțat în februarie 2018 că administratorul Domeniului Știrbey din Buftea, firma Bucharest Arena, a intrat în insolvență cu datorii totale de 100 milioane lei, după ce a cumpărat palatul cu gândul de a-l transforma într-un hotel exclusivist, proiect abandonat ulterior, și a eșuat în încercările repetate de a vinde clădirea. Domeniul cuprinde palatul și parcul în suprafață de 24 de hectare.
În 2007, Domeniul a fost cumpărat de la moștenitorii familiei Știrbey, pentru 9 milioane de euro, de firma Bucharest Arena, la acel moment din acționariat făcând parte și Ion Moraru, care a deținut mai mulți ani funcția de secretar general al Guvernului în Cabinete PSD.
Astăzi, conform termene.ro, în acționariat a rămas Dan Octavian Cociș, fost secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului în perioada 2001-2004 (19,89% din acțiuni), alături de Valerian Mareș (29,83%), fostul patron al firmei Producție Ardealul, Ilie-Staicu Olteanu (29,83%), Emil Pop (19,89%) și Cristian Singer (0,55%).
Planul de reorganizare prevedea realizarea unei oferte complexe destinată pieței evenimentelor corporate, în sensul că, pe lângă oferta F&B (food&beverage), să fie adăugat un set de servicii conexe, astfel încât să răspundă tuturor cerințelor acestui tip de evenimente: sonorizare, lumini, proiecții, scenotehnică, activități special concepute pentru programe team building indoor și outdoor etc.
Era planificat să fie avute în vedere marile corporații, care au în activitatea curentă organizarea de seminarii, team buildinguri, lansare de produse, zile aniversare, întâlniri cu clienții, întâlniri cu distribuitorii zonali etc. Încheierea unor parteneriate cu cele mai importante agenții de organizare evenimente corporate, astfel încât Domeniul Știrbey să fie prima opțiune în alegerea locației, era un alt obiectiv.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Administratorii pensiilor private, loviți de OUG 114: veniturile totale au căzut cu peste o treime, companiile au intrat pe minus după 7 ani de profitEra pregătită și încheierea unor parteneriate cu agențiile de turism în vederea includerii Domeniului Știrbey în circuite destinate turismului cultural, prin vânzarea unor servicii adresate turiștilor străini și nu numai. Pachetele trebuia să cuprindă și servicii de alimentație într-un interval de timp de aproximativ două ore. Aceste pachete vor veni în completare alături de vizitele la: Muzeul Satului, Centrul Istoric sau Palatul Parlamentului.
Amenajarea apartamentelor și camerelor disponibile în Palatul Stirbey, ce vor fi închiriate în regim hotelier participanților la evenimente, amenajarea unor spații destinate petrecerilor pentru copii și atragerea unor noi festivaluri având în vedere succesul celor două proiecte Summer Well și Zurlandia erau alte planuri ale administratorului.
Planul pare să nu fi avut succes având în vedere intrarea în faliment, decisă acum.
Intrarea în insolvență a fost argumentată în document prin faptul că lipsa fondurilor s-a concretizat în imposibilitatea societății de a pune în practica planul de afaceri propus inițial, respectiv amenjarea unui ansamblu de restaurante, a unui hotel și a unui ansamblu de locuințe, precum și prin lipsa locurilor de cazare, care a determinat pierderea unui număr important de evenimente.
Bucharest Arena are credite contractate de la două bănci, Alpha Bank și Eximbank. Creditele de la Alpha Bank au fost contractate în cursul anului 2007, sunt în suma de 10 milioane euro și în prezent sunt declarate scadente, generând dobânzi restante și penalizatoare în valoare de 2,1 milioane euro. Creditele de la Eximbank sunt în cuantum de 9 milioane lei și de asemenea au fost declarate scadente.
CITEȘTE ȘI FOTO Ironii între giganți. Vodafone România ironizează Orange România pentru lansarea 5GLa momentul cumpărării Domeniului, proprietarii și-au anunțat intenția de a transforma Palatul Știrbey într-un hotel exclusivist, cu un restaurant de cinci stele, dar și un muzeu dedicat familiei Știrbey.
Proiectul a pornit în forță, cu organizarea nunții pentru fotbalistul Cristian Chivu, dar fără amenajarea hotelului.
Ulterior, când planul nu a putut fi concretizat, iar palatul a devenit spațiu doar pentru evenimente mondene, precum nunți și botezuri, proprietatea a fost scoasă la vânzare la aproximativ 20 de milioane de euro, dar nu a putut fi vândută.
În aprilie 2010, Bucharest Arena a mai apărut pe lista instanței ca cerându-și insolvența, dar solicitarea a fost rectificată atunci rapid, conducerea firmei vorbind despre "o eroare de procedură".
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Atlassib se dizolvă și transferă activitățile către trei firmeUlterior, firma a invocat, în documente contabile, povara creditelor contractate de la bănci, în principal Alpha Bank, dar și-a păstrat optimismul și încrederea într-un plan de redresare chiar dacă economia intrase între timp în criză, apelând la măsuri precum reducerea drastică a schemei de personal (de la 91 la 30 de angajați pe parcursul unui singur an, 2013-2014) și amenajarea unui Parc Aventura Stirbey, cu 4 trasee pentru copii și 8 trasee pentru adulți, investiție de 112.000 euro.
În 2016, firma, cu circa 50 de angajați, a avut afaceri de 6,8 milioane lei și o pierdere de 2,9 milioane lei, datoriile atingând însă 96 milioane lei, în continuă creștere de la 57 milioane lei în urmă cu 10 ani.
La 31 decembrie 2017, conform ultimelor date disponibile, datoriile au atins 100 milioane lei, la o cifră de afaceri de 9,4 milioane lei și o pierdere de 4 milioane lei.
Anul trecut, afacerile au totalizat 7,6 milioane lei, cu o pierdere de 1,3 milioane lei și datorii de peste 101 milioane lei.
CITEȘTE ȘI FOTO Reconstruirea bătrânului cinematograf Giulești se amână"Având în vedere poziția pe piață pe care debitoarea încă o mai deține, precum și necesitatea maximizării averii debitoarei în insolvență, în scopul satisfacerii creanțelor înscrise la masa credală, dar fără să neglijăm totuși instabilitatea existentă în mediul de afaceri și a riscurilor legate de asigurarea lichidităților necesare pentru finanțarea activităților operaționale, considerăm că debitoarea are șanse de redresare. În vederea redresării financiare, societatea va începe un program de reducere a costurilor și crestere a veniturilor, urmărindu-se obținerea unui profit cât mai mare din activitatea de exploatare. Prin valorificarea la maxim a potențialului oferit de activele societății, se va încerca îmbunătățirea indicatorilor de eficiență. Se vor dezvolta proiecte noi și se vor diversifica serviciile oferite, în vederea atragerii unui număr din ce în ce mai mare de clienți", scria în documentul transmis judecătorilor la momentul pregătirii planului de redresare.
Domeniul și palatul au ajuns în atenția înaltei societății bucureștene la începutul secolului XX. Printre vizitatorii domeniului a fost și Regina Maria.
După anii ʹ50, Domeniul a intrat în proprietatea statului, sub regim comunist, fiind amenajat pentru protocol. Palatul a găzduit o parte a Institutului de geriatrie Ana Aslan”, servind și ca depozit de vinuri și casă de oaspeți pentru Nicu Ceaușescu.
După Revoluția din 1989 a fost transformat în hotel.
Ulterior, în 2006, Palatul Știrbey a fost retrocedat celor șase moștenitori ai familiei Știrbey în urma unui proces câștigat de aceștia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și, pentru 2 ani, a stat la vânzare. Inițial, moștenitorii au prezentat o ofertă de cumpărare Ministerului Culturii, care a renunțat însă să achiziționeze proprietatea deoarece suma cerută era prea mare pentru bugetul instituției.
Ca urmare, în 2007, firma Bucharest Arena a devenit proprietarul Domeniului.