Clauza cuprinsă într-un contract de împrumut care prevede rambursarea sumei împrumutate în moneda străină în care a fost acordat împrumutul nu constituie în mod necesar o clauză abuzivă, este concluzia pusă de avocatul general la Curtea de Justiție a UE (CJUE), Nils Wahl, într-un dosar în care un grup de clienți cu credite în franci elvețieni se judecă cu Banca Românească. Wahl a respins și posibilitatea ca băncilor să le fie impusă anticiparea fluctuațiilor de curs.
Cerința potrivit căreia clauzele contractuale trebuie să fie exprimate în mod clar și inteligibil nu poate impune profesionistului să anticipeze și să informeze consumatorul cu privire la evoluții ulterioare imprevizibile, precum fluctuațiile excepționale ale cursurilor de schimb, a arătat avocatul general în colcluziile puse în cauza C-186/16 Ruxandra Paula Andriciuc și alții/Banca Românescă SA.
Deși nu sunt obligatorii pentru judecătorii CJUE, care pot decide în final altfel, concluziile puse de avocatul general sunt considerate o veste foarte proastă pentru clienții cu credite în franci elvețieni de către avocatul Gheorghe Piperea, care a reprezentat în instanță mai multe grupuri de clienți în spețe pe clauze abuzive în contractele de credit. “Concluziile avocatului generat la CJUE, Miels Wahl, în cauza Andriciuc contra Banca românească sunt 90% negative”, a arătat acesta pe pagina de Facebook, amintind că “în peste 90% din cazuri soluția CJUE este concordantă cu concluziile avocatului general”
Între aprilie 2007 și octombrie 2008, Ruxandra Paula Andriciuc și alte 68 de persoane au încheiat cu Banca Românească contracte de credit în franci elvețieni (CHF) în vederea achiziționării unor bunuri imobiliare, a refinanțării altor credite sau pentru nevoi personale. Împrumutații erau obligați să ramburseze ratele lunare în CHF . Cursul de schimb dintre CHF și leul românesc (RON) aproape s-a dublat între 2007 și 2014. Împrumutații consideră că banca era în măsură să prevadă fluctuațiile cursului de schimb al CHF. Ei au sesizat, așadar, instanțele române, arătând că clauzele care prevăd rambursarea creditului în CHF impun în sarcina lor riscul de schimb valutar și constituie, prin urmare, clauze abuzive.
Dreptul Uniunii protejează consumatorii cu ocazia încheierii unor contracte cu un profesionist. În special, acesta prevede că o clauză poate fi considerată abuzivă în cazul în care provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract. Caracterul abuziv al unei clauze se apreciază luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul și prin raportare, în momentul încheierii acestuia, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la celelalte clauze ale contractului. Aprecierea caracterului abuziv al unei clauze nu poate privi definirea obiectului principal al contractului, în măsura în care clauza este exprimată în mod clar și inteligibil.
Sesizată cu litigiul, Curtea de Apel Oradea a adresat trei întrebări Curții de Justiție cu privire la examinarea clauzei contractuale în discuție. Două dintre aceste întrebări urmăresc să se stabilească dacă clauza în litigiu poate fi considerată ca vizând obiectul principal al contractului și dacă aceasta este exprimată în mod „clar și inteligibil”, astfel încât caracterul său potențial abuziv nu ar putea fi examinat.
Pe de altă parte, se solicită CJUE să clarifice momentul la care trebuie să fie evaluată existența unui „dezechilibru semnificativ” între drepturile și obligațiile părților. În concluziile prezentate astăzi, avocatul general Nils Wahl se referă atât la modul de redactare a clauzelor contractuale în discuție, cât și la contextul factual și juridic în care au fost încheiate contractele de împrumut.
Avocatul general ține seama de două elemente determinante. În primul rând, arată că contractelor de împrumut în monedă străină le este aplicată în general o rată a dobânzii mai scăzută decât celor în monedă națională în schimbul „riscului de schimb valutar” pe care îl pot induce în cazul devalorizării monedei naționale.
În al doilea rând, arată că banca a acordat împrumuturile în CHF și că este îndreptățită să obțină rambursarea acestor împrumuturi în aceeași monedă. Potrivit avocatului general, obligația de rambursare a ratelor lunare în CHF nu poate fi considerată un element accesoriu al contractului, ci face într-adevăr parte dintre elementele-cheie ale contractului de împrumut în monede străine.
Avocatul general deduce din aceasta că clauza cuprinsă într-un contract de împrumut potrivit căreia împrumutatul trebuie să ramburseze suma în aceeași monedă în care a fost acordată intră sub incidența noțiunii „obiect principal al contractului”.
În ceea ce privește a doua întrebare adresată Curții, avocatul general precizează că cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie să fie exprimată în mod clar și inteligibil presupune ca clauza în litigiu să fie înțeleasă de consumator atât pe plan formal și gramatical, cât și în ceea ce privește domeniul de aplicare concret al acesteia. Astfel, un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat ar trebui nu numai să cunoască posibilitatea de creștere sau de depreciere a monedei străine, ci și să fie pus în măsură să evalueze consecințele unei astfel de clauze asupra obligațiilor sale financiare.
Cerința potrivit căreia clauzele contractuale trebuie exprimate în mod clar și inteligibil nu poate totuși merge până la impune ca profesionistul să anticipeze evoluțiile ulterioare imprevizibile, precum fluctuațiile cursurilor de schimb ale monedelor în discuție în cauză și nici să informeze consumatorul cu privire la acestea și să își asume consecințele acestora.
În sfârșit, avocatul general se pronunță asupra momentului la care trebuie plasată evaluarea existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. El precizează că această chestiune are sens doar în ipoteza în care Curtea ar concluziona că clauza în litigiu nu intră sub incidența noțiunii „obiect principal al contractului” sau nu este exprimată în mod clar și inteligibil. Wahl consideră că un profesionist nu poate fi considerat răspunzător pentru evoluții ulterioare încheierii contractului și independente de voința sa (precum variațiile cursului de schimb). Dacă situația ar fi diferită, nu numai că ar fi impuse în sarcina profesionistului obligații disproporționate, ci ar fi de asemenea compromis principiul securității juridice.
Avocatul general concluzionează în această privință că trebuie să se țină seama de toate împrejurările pe care profesionistul le-ar fi putut anticipa în mod rezonabil la încheierea contractului. Dezechilibrul semnificativ nu poate fi, în schimb, apreciat în funcție de evoluții ulterioare încheierii contractului, pe care profesionistul nu le putea controla și nu le putea anticipa (precum variațiile cursului de schimb)
Concluziile avocatului general nu sunt obligatorii pentru Curtea de Justiție. Misiunea avocaților generali este de a propune Curții, în deplină independență, o soluție juridică în cauza care le este atribuită. Judecătorii Curții urmează să delibereze în această cauză. Hotărârea va fi pronunțată la o dată ulterioară.
Trimiterea preliminară permite instanțelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze Curții întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu soluționează litigiul național. Este de competența instanței naționale să soluționeze cauza conform deciziei Curții. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
