Guvernul de la București a aprobat recent o ordonanță de urgență privind măsurile de aplicare a reglementărilor UE privind SAFE.
Aceasta stipulează, printre altele, că, în cazul în care sunt identificați unul sau mai mulți potențiali furnizori ai unui produs, Executivul le transmite solicitări de informații, însoțite de cerințele operaționale sau similare aferente achiziției și de cooperare, după caz, prin care cere comunicarea cel puțin a următoarelor elemente: a) îndeplinirea cerințelor operaționale sau a celor similare; b) îndeplinirea cerințelor de cooperare, după caz; c) termenele de livrare; d) estimarea prețului achiziției.
Fabrica de arme Pietro Beretta SpA a transmis acum oficial răspunsul său la cererea de informații emisă de Secretariatul Tehnic SAFE al Guvernului României.
″Răspunsul prezintă o propunere cuprinzătoare și orientată spre viitor pentru consolidarea capacităților industriale de apărare ale României, contribuind în același timp la reziliența mai largă a ecosistemului european de apărare″, au spus cei de la Beretta, într-un mesaj transmis Profit.ro.
Propunerea oferă un model industrial structurat, care combină producția avansată, transferul de tehnologie și implementarea industrială în România, rămânând în același timp în cadrul de conformitate al UE și în conceptul achizițiilor europene coordonate în domeniul apărării.
″Beretta oferă un portofoliu extins de soluții de înaltă tehnologie și de ultimă generație, concepute pentru a satisface cerințele de apărare ale României, datorită abordării extinse și binecunoscute a companiei în ceea ce privește rezolvarea exhaustivă a problemelor.
Această propunere a Beretta stabilește colaborarea cu România în cadrul Bazei Industriale de Apărare Europene, într-un mod care respectă criteriile UE și consolidează operațiunile pe termen lung într-un mod sustenabil, fără a afecta capacitățile de producție interne″, susțin italienii.
Esența propunerii constă într-un program complet de transfer tehnologic, conceput pentru a sprijini încorporarea proceselor de fabricație în România. Inițiativa strategică își propune să consolideze în continuare expertiza industrială locală și capacitățile tehnice, să sporească independența operațională în producția de apărare, să încurajeze colaborarea cu partenerii industriali locali și să sprijine obiectivele de securitate națională ale României prin investiții industriale pe termen lung, conform Beretta.
″Beretta este gata să colaboreze cu autoritățile române pentru a defini domeniul de aplicare al localizării, a stabili termenele de implementare și a detalia planul de participare industrială și transfer tehnologic, asigurându-ne că respectăm strategia de apărare a României și obiectivele programului SAFE″, conchide producătorul italian.
Astfel, Beretta își afirmă intenția de a face transfer complet de tehnologie în România pentru 3 dintre produsele esențiale incluse în documentul SAFE.
Oferta companiei include fabricarea integrală în România a următoarelor produse:
pușca de asalt NARP 5,56
pistolul semiautomat APX 9x19
aruncătorul de grenade de 40mm
Pentru puștile cu lunetă 7,62 și pentru mitralierele ușoare 5,56 și 7,62, Beretta oferă producție locală parțială. De asemenea, compania își exprimă disponibilitatea de a purta negocieri ulterioare pentru transfer complet de tehnologie și pentru mitraliera compactă (submachine gun) 9x19.
Beretta este pregătită să avanseze în dialogul cu autoritățile române pentru definirea detaliată a nivelului de localizare, stabilirea calendarului de implementare și finalizarea Planului de Participare Industrială și Transfer Tehnologic, în deplină concordanță cu strategia națională de apărare și cu obiectivele programului SAFE.
În iunie 2019, statul român a semnat un memorandum cu compania italiană Beretta Holding în baza căruia Uzina Mecanică Plopeni, de asemenea filială a Romarm, urma să înceapă să producă arme de asalt Beretta.
Ulterior, în decembrie 2020, ministrul Economiei de atunci, Virgil Popescu, anunța că societatea de stat Romarm va construi o fabrică de pistoale Beretta în comuna Șimian din Mehedinți. Județul este fieful electoral al lui Popescu, familia sa deținând și o benzinărie la Șimian.
Tot 2020, Romarm a câștigat o licitație pentru livrarea a 25.000 de pistoale Beretta, în valoare de circa 10 milioane euro, către Ministerul Afacerilor Interne. În urma adjudecării acelui contract, conform legislației în vigoare, Romarm a căpătat obligația să realizeze și un contract de offset, cu investiții de 80% din valoarea achiziției publice într-o capacitate de producție în România.
Însă în 2023, potrivit unui document oficial prezentat atunci de Profit.ro, s-a ajuns la concluzia că planul de construire a unei fabrici noi de armament ușor de infanterie, prin transfer de tehnologie de la Beretta, este nefezabil și s-a ales doar soluția efectuării de transferuri de tehnologii și licențe Beretta în infrastructura industrială a Uzinei Mecanice Cugir, filială a companiei de stat de apărare Romarm.
În decembrie 2023, Guvernul a aprobat prelungirea cu 1 an și 6 luni a Acordurilor de compensare încheiate între Oficiul de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială și Compania Națională Romarm SA, respectiv a transferurilor de tehnologii și licențe operate de fabrica de arme Beretta în infrastructura industrială a UM Cugir, până la data de 29 iunie 2025.
Astfel, în vedere reducerii potențialelor efecte negative asupra companiei privind derularea transferurilor de tehnologii și licențe, Romarm și filiala sa de la Cugir au încheiat un acord de cooperare industrială pentru realizarea în facilitățile industriale ale Uzinei Mecanice a transferurilor ce trebuie efectuate de Beretta, întocmind și un plan de activități cu privire la transferuri (Statement Of Work – SOW).
În urmă cu mai bine de un an, în noiembrie 2024, directorul general al Uzinei Mecanice Cugir, Mircea Trifan, a declarat că primul pistol Beretta ar urma să fie asamblat aici până cel târziu în martie 2025, urmând să fie montate în total 3.000 de astfel de arme și 3.000 de arme de asalt cu calibru de 5,56 mm.
















