Furnizorul de soluții în mediul digital Telus a anunțat, joi, că va angaja peste 500 de persoane pana la finalul lunii iunie 2019, pentru a susține extinderea operațiunilor sale din România.
Majoritatea noilor angajați vor lucra pentru două branduri recunoscute - o platforma online prin care se pot închiria spații de cazare și Koodo Mobile, un furnizor canadian de servicii de telefonie mobilă, potrivit companiei.
Procesul de recrutare a demarat la începutul acestui an și se adresează persoanelor care cunosc mai multe limbi străine cum ar fi franceză, spaniolă, italiană, engleză, germană, rusă și portugheză. Noii angajați vor asigura suport clienților din Canada, Franța, Spania, Italia, Germania, Rusia, Anglia și Statele Unite ale Americii, potrivit companiei.
CITEȘTE ȘI Rodbun relansează doi hibrizi de porumb creați la începutul anilor ’90 de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare AgricolăUn vicepreședinte al Telus, Grégoire Vigroux, consideră că România este una dintre cele mai importante zone de outsourcing din Europa, scrie News.ro.
”Datorită potențialului imens de business, România este una dintre cele mai importante zone de outsourcing din Europa. În 2019, mai mult de 125.000 de persoane lucrează în peste 265 de companii și startup-uri din industria serviciilor externalizate pentru afaceri. România găzduiește mai multe centre offshore și near-shore decât orice altă țară din Europa de Sud-Est. În plus, reputația sa ca destinație atractivă pentru outsourcing are o creștere constantă, de 10% anual ”, a spus Grégoire Vigroux.
El a spus că, în toate clasamentele agențiilor de profil, România a urcat constant datorită unei serii de avantaje unice: raportul calitate-preț, profilul de hub de tehnologie cu creștere rapidă și abundența profesioniștilor și a talentelor multilingve.
Birourile companiei se află în complexul AFI Park din București. Telus are, în prezent, 1.500 de angajați în România.