Câștigul salarial mediu net a crescut cu 101 lei în martie față de februarie și a ajuns la 2.051 lei, potrivit Statisticii. Este pentru a doua oară când salariul net depășește pragul de 2.000 de lei – acest lucru s-a mai întâmplat în decembrie, lună puternic influențată de primele de Crăciun.
Salariul mediu pe economie este în creștere puternică față de martie 2015, cu un ritm de 12,1% pe cifre nominale și 15,5% pe cifre reale, ajustate cu deflația. Față de luna februarie din acest an, creșterea reală este de 5,1%.
Potrivit Institutului Național de Statistică, avansul din martie, care a dus la creșteri de salarii în aproape toate domeniile din economie, se explică prin acordarea primelor ocazionale, inclusiv a celor pentru sărbătorile de Paște.
Cele mai mari creșteri lunare salariale au fost în industria extractivă a petrolului și gazelor naturale – cu peste 45% și în cea a tutunului, cu peste o treime. Astfel, angajații firmelor de tutun au ajuns cei mai bine plătiți din țară, pe medie, cu venituri de 6.347 de lei În februarie, cele mai mari lefuri erau în IT. Acum, programatorii se găsesc în spatele petroliștilor, cu salarii nete de 5.621 de lei, față de 6.024 de lei.
CITEȘTE ȘI TABEL Haosul salarizării: Bugetari cu aceeași funcție și salariu diferit, consilier juridic plătit mai prost ca un șoferCele mai mici salarii au rămas cele din hoteluri și restaurante, cu 1.161 de lei net, față de 995 de lei cu un an în urmă.
Salarii cu 20% - 22,5% mai mari față de februarie au primit cei din asigurări, reasigurări și angajații fondurilor de pensii private, cei care fabrică produse de cocserie produse obținute din prelucrarea țițeiului, activități de servicii anexe extracției; •
Creșteri între 10,5% și 14,5% și în fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice, intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii), fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, industria metalurgică, tranzacții imobiliare, fabricarea băuturilor, fabricarea substanțelor și a produselor chimice, captarea, tratarea și distribuția apei.
Cu 7% - 10% mai mult au câștigat și angajații din farma, angajații din domeniul tehnologiei informației (inclusiv activități de servicii informatice), dar și cei care se ocupă cu colectarea și epurarea apelor uzate, extracția minereurilor metalifere, comerțul cu ridicata și cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor și motocicletelor), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor.
CITEȘTE ȘI TABEL Guvernul își dezvăluie salariile. Cât câștigă "în mână" premierul, șeful de cabinet și consilieriiCele mai mari scăderi, cu 11,2%, le-au suferit cei care prestează activități auxiliare intermedierilor financiare.
În sectorul bugetar s‐au înregistrat creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă în învățământ (4,3%) ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, respectiv în administrația publică (2,2%) și în sănătate și asistență socială (1,4%).