Statul român a avut cel mai redus procent de încasări la buget, raportat la economie, din rândul statelor Uniunii Europene, arată datele Eurostat pentru 2014.
Taxele, impozitele și dividendele au adus statului român 33,5% din Produsul Intern Brut în 2014, cu jumătate de punct mai mult decât în 2013, arată datele biroului de statistică al UE. România ocupă, astfel, ultimul loc la încasările la buget din Europa, poziție pe care o disputam altădată cu Bulgaria.
Țara de la sud de Dunăre a avut încasări de 36,3% din PIB, în creștere față de 32% în 2011, în timp ce la bugetul României a intrat în jur de 33% din PIB în fiecare an începând cu 2011, iar media UE a fost de 44-45%. Diferențele de la an la an nu au depășit jumătate de punct procentual.
România nu a fost, însă, pe ultimul și la nivelul taxelor. Consumul era taxat în 2014 cu unul dintre cele mai ridicate procente din UE. Taxa pe Valoarea Adăugată, de 24%, cu cotă redusă doar pentru pâine, plasa România în compania Ungariei (cotă TVA de 27%) la taxarea produselor și serviciilor. La alimente, care reprezintă peste o treime din coșul de consum, statul român taxa cu 24%, un nivel similar celui danez, care are o cotă de TVA de 25%.
TVA este cea mai importantă sursă de venituri la buget, iar din vara acestui an românii beneficiază de o cotă de 9% pentru alimente și vor plăti o cotă generală mai mică începând cu 2016, de 20%.
Datele Eurostat arată că muncitorii români cu salarii mici plăteau statului una dintre cele mai ridicate ponderi din Europa. Explicația pentru diferența dintre nivelul taxelor și încasările efective este dată de evaziunea fiscală ridicată. Ultimul raport al Consiliului Fiscal, aferent anului 2013, arată un nivel al evaziunii fiscale de 16% din PIB, iar trei sferturi din evaziune provine din neplata TVA. La nivelul acelui an, Consiliul opina că o colectare maximă a impozitelor și taxelor ar duce veniturile la buget peste media europeană.
România a reușit să țină, totuși, un balans al cheltuielilor publice și a încheiat 2014 cu al doilea cel mai redus deficit din UE, de 1,4%, după Lituania, cu 0,7%. Danemarca, Luxembrug, Estonia și Germania au înregistrat surplusuri la buget anul trecut.
Alte țări care au venituri apropiate ca procent din PIB de cele ale României sunt: Lituania (34,4%), Irlanda (34,4%) și Letonia (35,6%). În timp ce țările baltice au un nivel general redus al taxării, Irlanda are una dintre cele mai reduse taxe corporative din UE, de 12,5%.