Rata șomajului în România a scăzut ușor

Rata șomajului în România a scăzut ușor
scris 28 iun 2024

Rata șomajului în România se situa, la finele lunii mai, la 3,09%, cu 0,01 puncte procentuale sub nivelul din luna anterioară, arată datele centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

Astfel, în perioada analizată, numărul total de șomeri a fost de 248.909 de persoane, dintre care 49.751 șomeri indemnizați și 199.158 neindemnizați. În cazul șomerilor indemnizați, numărul acestora a scăzut cu 2.192 de persoane, iar numărul șomerilor neindemnizați a crescut cu 1.567 de persoane, față de luna aprilie a acestui an, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ Metrorex are conturile blocate. Co companie îi solicită 21 milioane euro. „Nu putem face plăți!” CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Metrorex are conturile blocate. Co companie îi solicită 21 milioane euro. „Nu putem face plăți!”

Pe medii de rezidență, numărul șomerilor se prezintă în felul următor: 66.105 de șomeri proveniți din mediul urban și 182.804 de șomeri din mediul rural.

Potrivit sursei citate, numărul șomerilor femei era, la sfârșitul lunii mai, de 116.442 de persoane, în timp ce numărul șomerilor bărbați era de 132.467 de persoane.

Cei mai mulți șomeri aveau între 40 și 49 de ani (65.314), urmați de cei cu vârste de peste 55 ani (55.843), iar la polul opus se aflau persoanele între 25 și 29 de ani (14.260).

Referitor la structura șomajului, în funcție de nivelul de pregătire, șomerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul șomerilor înregistrați în evidențele ANOFM (31,76%).

De asemenea, șomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 34,9% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii universitare 4,5%.

viewscnt
Afla mai multe despre
somaj
anofm