Președintele Klaus Iohannis, primul oficial care confirmă intenția Exxon de a se retrage din proiectul Neptun Deep și cauzele care i-au fost comunicate

Președintele Klaus Iohannis, primul oficial care confirmă intenția Exxon de a se retrage din proiectul Neptun Deep și cauzele care i-au fost comunicate
scris 13 aug 2019

Informații privind intenția Exxon de a-și vinde participația la Neptun Deep și implicit, existența unei scrisori pe această temă transmisă guvernului, ANRM, dar și partenerului, OMV Petrom, circulă de o lună în presă, însă până în prezent nu au fost confirmate de nicio oficialitate. Marți, însă, în cadrul unei întâlniri informale cu jurnaliștii, menită a prefața întâlnirea cu omologul său american Donald Trump, președintele Klaus Iohannis a recunoscut că a fost informat în legătură cu intenția companiei americane de a părăsi România și de cauzele acesteia.

"Ceea ce ni s-a transmis este că vine dintr-o politică globală, nu din ceea ce se întâmplă aici", a spus Klaus Iohannis, citat de Agerpres, agenția precizând că declarația președintelui este dată "cu privire la anunțul potrivit căruia compania americană Exxon Mobil ar urma să se retragă din proiectul românesc".

Urmărește-ne și pe Google News

Declarația de astăzi președintelui confirmă articolele publicate de Profit.ro, potrivit cărora vânzarea participației deținute de Exxon în proiectul Neptun Deep face parte dintr-o politică globală de vânzare de active a gigantului american, în urma căreia vrea să încaseze 15 miliarde de dolari până în 2021.

Interesant este că, imediat după apariția, la mijlocul lunii trecute, a informației privind retragerea Exxon, surse guvernamentale suțineau, pentru Agerpres, că americanii “doresc atragerea unui nou partener în acest proiect”.

Vânzarea participației Exxon la Neptun Deep poate fi accelerată: banca de investiții Jefferies - angajată pentru a intermedia înstrăinarea zăcămintelor gigantului american din Nordul Europei CITEȘTE ȘI Vânzarea participației Exxon la Neptun Deep poate fi accelerată: banca de investiții Jefferies - angajată pentru a intermedia înstrăinarea zăcămintelor gigantului american din Nordul Europei

"Mai caută un investitor, vor să mai aducă pe cineva în proiect, un al treilea partener, dar Exxon va rămâne operator. Nu au venit deja cu un nume. Acesta este un proces de durată, este vorba de mai multe luni în care Agenția pentru Resurse Minerale să aprobe acest lucru, iar noul partener are dreptul să consulte datele", declarau sursele citate de Agerpres.

Pe 18 iulie, ministrul economiei, Niculae Bădălău, comenta apariția informației referitoare la retragerea Exxon în presă: “Nu luați de bune toate știrile, mai ales pe economie, pentru că aici e bursa, sunt și alte lucruri care... delicate un pic. Eu nu pot să infirm această știre, dar vreau să vă spun că aceste știri sunt câteodată și știri false. Pentru că aici există o bursă, sunt mai sensibile lucrurile. Eu știu un lucru: că noi avem cu Exxonul discuții, au câștigat un perimetru important în offshore în Marea Neagră, urmând să stabilim, mă refer ca și Guvern, detaliile vizavi de această exploatare”.

Vești proaste pentru Guvern și OMV Petrom pe tema Neptun Deep. Analiștii consideră că Exxon trebuie să accelereze vânzarea de active pentru a-și recompensa acționarii CITEȘTE ȘI Vești proaste pentru Guvern și OMV Petrom pe tema Neptun Deep. Analiștii consideră că Exxon trebuie să accelereze vânzarea de active pentru a-și recompensa acționarii

La rândul său, ministrul energiei Anton Anton a afirmat, într-o conferință de presă, la finalul lunii trecute, că "Richard Tusker (manager de țară ExxonMobil România -n.r.) nu a venit la noi. Exxon ne-a trimis o documentație să le aprobăm să facă niște studii geo și niște foraje pentru construcția unei stații de comprimare de gaz și le-am dat avizul".

De ce vrea Exxon să vândă participația de 50% în Neptun Deep. Guvernanții români se comportă ca niște rentieri într-un moment în care americanii se află în plin proces de optimizare a portofoliului CITEȘTE ȘI De ce vrea Exxon să vândă participația de 50% în Neptun Deep. Guvernanții români se comportă ca niște rentieri într-un moment în care americanii se află în plin proces de optimizare a portofoliului

Tot la finalul lunii tecute, CEO-ul OMV Petrom, Christina Verchere, afirma: „Nu avem comentarii privind Exxon. Întrebările trebuie adresate acestuia. (…) Pe partea de operare este un document confidențial și nu facem comentarii legate de un document confidențial”, a spus șefa OMV Petrom.

Șefii de la Viena ai doamnei Verchere au fost însă mai categorici: “Până acum nu avem nicio informație oficială, nici de la ExxonMobil, nici de la Guvern, cu privire la modificări în acționariatul proiectului. Dacă vom avea, vom reveni!”.

viewscnt
Afla mai multe despre
exxon
omv
neptun deep
iohannis
retragere