Economia britanică a crescut neașteptat în trimestrul patru din 2024, arată datele oficiale publicate joi, oferind un răgaz față de perspectivele economice sumbre cu care se confruntă ministrul de Finanțe Rachel Reeves, deși dificultățile pe termen lung se mențin, transmit DPA și Reuters.
PIB-ul Regatului Unit a crescut cu 0,1% în perioada octombrie-decembrie 2024, după o creștere zero în trimestrul trei din 2024, arată datele Oficiului Național de Statistică (ONS). Analiștii se așteptau la un declin de 0,1% în ultimele trei luni ale anului trecut, dar rezultatele au fost stimulate de avansul de 0,4% din decembrie.
![Diaspora ar putea cumpăra online, prin Ghișeul.ro, titluri de stat Tezaur începând din martie - surse](http://i0.1616.ro/media/2/2621/33211/21932653/1/472758686-914072670914961-881451900536465862-n.jpg?width=151)
Pe ansamblul anului trecut, economia britanică a crescut cu 0,9%, după un avans de 0,4% în 2023. Dar ajustat pentru o populație în creștere, PIB-ul național per capita a scăzut anul trecut cu 0,1%, sporind presiunile asupra standardelor de trai și finanțelor publice, scrie Agerpres.
''O surpriză plăcută, dar nu suntem încă în afara pericolului. Pe fondul celor mai recente date, vedem că cererea internă și investițiile companiilor au fost mai reduse decât ne așteptam'', a apreciat analistul Scott Gardner de la Nutmeg.
Creșterea din decembrie reflectă performanța robustă a sectorului serviciilor, a industriei și a companiilor farmaceutice din Marea Britanie, a precizat ONS.
![România a încheiat 2024 cu un câștig salarial mediu net mai mare cu peste 11%](http://i0.1616.ro/media/2/2621/33243/21932378/1/9v8a2732.jpg?width=151)
Analiștii atrag atenția că economia britanică s-ar putea confrunta cu dificultăți în urma cererii slabe din alte regiuni europene, a prețurilor mai ridicate la energie și a perspectivei încetinirii comerțului mondial, din cauza taxelor vamale impuse de președintele Donald Trump.
Luna aceasta, Banca Angliei (BoE) a decis să reducă dobânda de politică monetară la 4,50%, și a înrăutățit previziunile privind creșterea economiei britanice.
Guvernatorul BoE, Andrew Bailey, a declarat că reducerea ''va fi o veste bună pentru mulți'', iar instituția ''monitorizează cu atenție economia britanică și evoluțiile globale, și adoptă o abordare graduală și atentă în privința viitoarelor reduceri ale dobânzii''.
Banca Angliei a înrăutățit previziunile privind creșterea economiei britanice în acest an la 0,75%, de la un nivel de 1,5% previzionat în noiembrie, PIB-ul urmând să accelereze din nou la 1,5%, în 2026 și în 2027. Anterior, Banca Angliei previziona un avans de 1,25% în 2026 și în 2027.
Rata inflației se situează la 2,5%, deja peste ținta BoE, și ar urma să atingă nivelul de vârf de 3,7% în trimestrul trei din 2025, în urma prețurilor mai ridicate la energie. Anterior, Banca Angliei previziona o inflație de 2,8%. Instituția nu se așteaptă ca inflația să revină la ținta sa de 2% până în trimestrul patru din 2027, cu șase luni mai târziu decât previziona anterior.
Rata șomajului ar urma să atingă un vârf de 4,75%, față de un nivel de 4,50% previzionat anterior de Banca Angliei.
Este neclar cum vor afecta în viitor potențialele taxe vamale americane inflația în Marea Britanie, dar pe plan global tarifele mai ridicate vor încetini creșterea economică, deși Regatul Unit nu este vizat în mod specifici, a apreciat Banca Angliei.