Comenzile pentru bunuri ''Made in Germany'' au scăzut neașteptat în aprilie, fiind a patra lună de declin consecutiv, ceea ce arată dificultățile cu care se confruntă cea mai mare economie europeană, transmit Reuters și DPA.
Conform datelor publicate joi de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), comenzile industriale au scăzut în aprilie cu 0,2% față de luna precedentă (când s-a înregistrat un declin de 0,8%), în timp ce analiștii estimau un avans de 0,5%.
"Prin urmare, continuă tendința negativă care persistă de la începutul anului, deși într-un ritm mult mai lent", se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei. De asemenea, oficialii au atras atenția la indicatorii care arată îmbunătățirea încrederii, "care ar trebui să ducă la o creștere a viitoarelor comenzi industriale", scrie Agerpres.
Totuși, excluzând comenzile de mare amploare, în aprilie comenzile industriale au crescut cu 2,9% comparativ cu luna precedentă. În schimb, comenzile pentru echipamente de transport au scăzut cu 15,4%.
"Alături de indicatorii care arată creșterea încrederii, datele publicate joi oferă speranțe că tendința descendentă din ultimii doi ani este pe cale să se încheie", a apreciat economistul Ralph Solveen de la Commerzbank.
Comenzile din zona euro au scăzut cu 1,4%, iar cele din afara zonei euro au urcat cu 0,6%. În plus, comenzile interne au înregistrat un declin de 0,3%.
În ritm anual, comenzile pentru bunuri "Made in Germany" au scăzut cu 1,6% în aprilie, după un declin de 2,4% în martie.
Scăderea semnificativă a activității industriale în Germania afectează întreaga economie, avertizează analiștii.
Luna trecută, Destatis a confirmat că PIB-ul Germaniei a înregistrat o ușoară creștere în primul trimestru din 2024, datorită extinderii activității în sectorul construcțiilor și a majorării exporturilor.
Cea mai mare economie europeană a înregistrat o creștere de 0,2% în primele trei luni din acest an, comparativ cu trimestrul patru din 2023, în linie cu estimarea preliminară publicată luna trecută de Destatis. În pofida inflației mai scăzute, consumul gospodăriilor a scăzut cu 0,4%, în timp ce cheltuielile guvernamentale au înregistrat de asemenea un declin de 0,4%.
CITEȘTE ȘI Economia YOLO este pe moarte, iar acest lucru ar putea fi o veste proastă pentru Statele UniteDar investițiile în construcții au crescut cu 2,7% în primul trimestru din 2024, deși investițiile în mașini și echipamente au scăzut cu 0,2%. În plus, exporturile de bunuri și servicii au înregistrat un avans de 1,1% în primele trei luni din acest an, comparativ cu trimestrul patru din 2023.
Analiștii se așteaptă la o continuare a redresării în următoarele luni, datorită majorării consumului privat, pe fondul salariilor mai ridicate și al inflației mai scăzute. Totuși, există și motive de îngrijorare legate de dificultățile economice, ceea ce face puțin probabilă o redresare rapidă.
Pe ansamblul întregului an 2023, Germania a înregistrat un declin al economiei de 0,2%, pe fondul majorării dobânzilor, al prețurilor ridicate la energie și al efectelor încetinirii economiei mondiale.