GRAFIC Împrumuturile statului duc rezervele valutare la un nou record. Cel mai mare nivel din istoria băncii centrale

GRAFIC Împrumuturile statului duc rezervele valutare la un nou record. Cel mai mare nivel din istoria băncii centrale
scris 3 aug 2021

Rezervele valutare au ajuns la 39 de miliarde de euro în iulie, după ce în conturile Ministerului Finanțelor de la Banca Națională a României au intrat 3,5 miliarde de euro, dintr-un nou împrumut extern.

În iulie au intrat în total la BNR aproape 3,9 miliarde de euro și au ieșit 1,7 miliarde de euro, dintre care 121 de milioane de euro au mers către plata unor datorii anterioare.

Urmărește-ne și pe Google News

Nivelul rezervei valutare este influențat de împrumuturile în valută ale Finanțelor (care poate aduce bani în rezervă, dar poate și diminua nivelul acesteia prin schimbarea valutei în lei), de rezervele minime obligatorii ale băncilor comerciale, dar și de intervențiile pe cursul de schimb ale BNR.

Nivelul de 39 de miliarde de euro al rezervei valutare (42,8 miliarde de euro cu aurul inclus) este cel mai mare din istoria băncii centrale, peste maximul anterior de 38,3 miliarde de euro atins în mai, când un alt împrumut de 3,5 miliarde de euro din afară intra în conturile MFP.

VIDEO București, cel mai bun oraș pentru angajări. Vânzările și IT-ul sunt cele mai căutate domenii CITEȘTE ȘI VIDEO București, cel mai bun oraș pentru angajări. Vânzările și IT-ul sunt cele mai căutate domenii

Finanțarea deficitului de cont curent prin emisiune de datorie este necesară în condițiile în care investițiile străine directe, deși în creștere, sunt insuficiente. Deficitul extern era cu 85% mai mare la 5 luni decât în 2020 și ajunsese la aproape 6 miliarde de euro.

GRAFIC Împrumuturile statului duc rezervele valutare la un nou record. Cel mai mare nivel din istoria băncii centrale

Raportat la dimensiunea economiei, nivelul rezervei este în linie cu cel din ultimii patru ani, la circa 17% din produsul intern brut estimat pentru acest an.

Cea mai ridicată pondere în PIB a avut-o rezerva valutară în perioada acordului cu Fondul Monetar Internațional, când ajunsese la circa un sfert.

Zeci de întreprinzători de la Bâlea Lac și Bâlea Cascadă, amendați de polițiștii de la investigarea fraudelor economice CITEȘTE ȘI Zeci de întreprinzători de la Bâlea Lac și Bâlea Cascadă, amendați de polițiștii de la investigarea fraudelor economice

De altfel, acordul cu FMI a dus și la cea mai rapidă creștere a rezervei, care ajunsese la 25 de miliarde de euro la începutul lui 2009, după încercările BNR de a apăra leul în contextul ieșirilor de capital din criza financiară, și urcat apoi la aproape 35 de miliarde de euro. Împrumutul de la FMI a fost rambursat de BNR și banii ieșiți din rezervă au fost înlocuiți din împrumuturi din alte surse contractate de Guvern.

Datoria publică a ajuns la 50% din PIB, față de 35% în 2019, după deficitele bugetare ridicate de anul trecut și din acest an, finanțate într-o măsură importantă de la creditori externi, măsură care lasă lichiditate mai mare în piața internă, dar crește riscul pentru finanțele statului în scenariul unei deprecieri a leului.

viewscnt
Afla mai multe despre
rezerve valutare
rezerve bnr
crestere rezerve valutare
datorie publica