Facilitățile tăiate de Guvern pentru IMM la licitațiile publice au fost reintroduse de senatori

Facilitățile tăiate de Guvern pentru IMM la licitațiile publice au fost reintroduse de senatori
scris 1 nov 2016

Senatorii au votat, astăzi, ca întreprinderile mici și mijlocii să beneficieze în continuare, până în 2030, de facilități la achizițiile publice de produse, lucrări și servicii, precum reduceri cu 50% pentru criteriile legate de cifra de afaceri, de garanția pentru participare și de garanția de bună execuție, după ce Guvernul anulase în urmă cu o lună aceste facilități. Profit.ro a anunțat în urmă cu o săptămână această mișcare.

La momentul anulării facilităților, Guvernul și-a argumentat decizia prin faptul că oficialii Comisiei Europene consideră că există o discriminare față de firmele care nu au acest statut și pot sancționa România.

Urmărește-ne și pe Google News

Legea privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii asigura IMM-urilor accesul la licitații publice, autoritățile acceptând ca acestea să îndeplinească doar jumătate din criteriile legate de cifra de afaceri, de garanția pentru participare și de garanția de bună execuție impuse pentru înscriere.

Senatul nu a fost însă de acord acum cu decizia Guvernului și a anulat eliminarea facilităților, stabilind că IMM vor beneficia de acestea în continuare, în perioada 2016-2030. Pentru ca măsura să fie aplicată, mai este nevoie de avizul deputaților.

Majorări salariale pentru sănătate și învățământ, decise în Parlament. Ministrul Muncii: Pomeni electorale fără resurse bugetare! CITEȘTE ȘI Majorări salariale pentru sănătate și învățământ, decise în Parlament. Ministrul Muncii: Pomeni electorale fără resurse bugetare!

Profit.ro. a relatat în urmă cu o săptămână că, după protestele mediului de afaceri, Guvernul pregătește reducerea garanției de participare la achiziții publice pentru IMM.

La data anulării facilităților,  Consiliul Național pentru IMM a transmis că un număr mare de firme vor fi afectate de ordonanță. În acest sens, organizația a propus ca toți operatorii economici să beneficieze de reduceri cu 50% pentru criteriile legate de cifra de afaceri, de garanția pentru participare și de garanția de bună execuție, cerute în achizițiile publice de produse, lucrări și servicii, în cadrul contractelor a căror valoare estimată este de până la 10 milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
imm
licitatii
facilitati
achizitii