130 de angajați au fost disponibilizați de o firmă de confecții din Odorheiu Secuiesc.
Motivele sunt legate de scăderea comenzilor și de creșterea cheltuielilor de personal. În situația firmelor din industria textilă din județul Harghita care disponibilizează, mai sunt alți doi angajatori.
Purtătorul de cuvânt al AJOFM Harghita, Tiberiu Pănescu, precizează pentru Radio Tg.Mureș că periodic au loc disponibilizări în industria textilă, ultima situație fiind înregistrată în anul 2020:
Am primit o notificare în februarie, cu privire la o disponibilizare colectivă din cadrul unei societăți comerciale din confecții. Acest lucru s-a și concretizat în luna martie, prin desfacerea contractelor de muncă pentru 130 de personae, estimările firmei fiind că se va ajunge la 150. Între timp am mai primit de la alte două societăți de profil, semnale cu privire la disponibilizări care ar urma să aibe loc. Este un fenomen care afectează această ramură de activitate. Din discuțiile cu reprezentanții societăților, reiese că le este greu să mențină prețuri competitive, dar influențează și creșterea salariului minim pe economie.
Angajații disponibilizați beneficiază de indemnizație de șomaj, au fost informați despre locurile de muncă existente pe plan local, precum și despre posibilitățile de calificare prin cursurile organizate de AJOFM.
Tiberiu Pănescu a mai precizat că este posibil ca o parte dintre angajații disponibilizați să fie reangajați.
La sfârșitul lunii februarie, rata șomajului înregistrat la nivelul județului Harghita a fost de 4,62%, în ușoară creștere față de luna precedentă.