Vârful de inflație va fi atins, probabil, în trimestrul trei al acestui an în condițiile în care s-a materializat scenariul de risc publicat în primăvară de Banca Națională, consideră purtătorul de cuvânt al băncii centrale, Dan Suciu.
"Vârful de inflație va fi atins probabil în trimestrul trei. Scenariul nostru principal pe care l-am publicat în primăvară vorbea despre un vârf în lunile iunie, iulie, dar aveam și un scenariu al doilea, de risc, cu multe elemente care ar fi presupus riscuri suplimentare. Din păcate s-a materializat acel scenariu. Toate riscurile pe care le-am pus, de la prețurile la combustibil, la materii prime, în creștere pe plan mondial, o perioadă agricolă cu anumite dificultăți, continuarea războiului din Ucraina și alte câteva pe plan intern s-au materializat și, în consecință, vârful din trimestrul acesta se mută probabil în trimestrul al treilea", a explicat marți Dan Suciu, la Digi 24.
Potrivit acestuia, mare parte a scumpirilor a avut loc în intervalul martie - iunie, iar în perioada următoare vor urma ajustări de mai mică amploare.
"Este important de spus că mare parte a scumpirilor sau a creșterii indicelui de inflație s-a produs în lunile martie - iunie, urmează eventuale ajustări suplimentare de mai mică anvergură. Vârful este aproape. Noi anticipam un 14 și ceva la sută în această lună (iulie, n.r.), este 15%, suntem undeva aproape", a precizat sursa citată.
Pe de altă parte, Suciu a menționat că recesiunea este un scenariu luat în calcul arătând, totodată, că avansul economic din primul trimestru, care a depășit așteptările, s-a bazat pe o creștere semnificativă a consumului, probabil pe baza economiilor realizate în pandemie.
"Recesiune este foarte probabil un scenariu pe care îl luăm în calcul dar pe care încercăm să îl evităm. Creșterile de prețuri la energie au, cum spunea și guvernatorul, un dublu efect. Atât un efect recesionist dar și un efect inflaționist. Ceea ce creează mari probleme în a gestiona un subiect de asemenea complexitate prin decizii de politică monetară dar și prin politici fiscal-bugetare. Acestea sunt presiunile și provocările în acest moment, greu de cuantificat și greu de prognozat în linii concrete, simpliste, care ajută la înțelegerea situației. Dar situația are complexitatea ei și în consecință e foarte greu de tradus în termeni foarte simpli", a subliniat Dan Suciu.
Potrivit acestuia, dacă presiunea prețurilor la energie va continua, situația se va resimți în toamnă.
"În trimestrul unu a fost o perioadă când am avut o creștere a consumului semnificativă, probabil pe baza economiilor făcute în pandemie, a dorinței de cheltuire a banilor din pandemie acest lucru s-a manifestat pe deplin. Să nu uităm, însă, că am avut și creșteri salariale semnificative inclusiv în primul trimestru din acest an. Până în aprilie, indicele anualizat de creștere a salariului era de 10% ca și inflația la data respectivă deci, propriu-zis, nu s-a simțit în primele luni ale anului semnificativ inflația de vreme ce am avut creșterile medii de salarii la nivelul inflației. Acum suntem într-o altă perioadă. Lucrurile sunt ceva mai complicate, probabil că în toamnă, dacă presiunea prețurilor la energie va continua să se manifeste, această situație complicată se va resimți pe deplin. De aceea spunem că vârful problemelor se va înregistra în trimestrul al treilea", a explicat reprezentantul BNR.
El consideră că și în trimestrul doi România poate înregistra creștere economică subliniind, însă, că problema o reprezintă complexitatea fenomenului care presupune creșteri de prețuri la energie, care nu pot fi controlate prin factori interni, și o inflație globală care transmite inflație în spațiul intern.
"Creșterea din primul trimestru a surprins pe toată lumea. Nu neapărat că am avut creștere cât cifra în sine, 5 procente a fost o cifră semnificativă. Trimestrul doi a adus câteva elemente suplimentare de îngrijorare dar nu cred că a anihilat complet potențialul de creștere al economiei. Am avut anumită presiune și pe politica salarială, în consecință ne putem aștepta să avem și trimestrul doi un trimestru de creștere. Nu asta e neapărat problema. Problema o reprezintă complexitatea fenomenului care presupune creșteri de prețuri la energie, pe care nu le poți controla prin factori interni, ele vin din afară în mare majoritate, o inflație globală care transmite, până la urmă, influențe și pe spațiul intern. Mare parte a inflației este de proveniență externă deci noi importăm inflație. În consecință, până când lucrurile nu se vor tempera pe plan mondial este foarte greu de controlat un fenomen global", a mai precizat Suciu.
Cât privește evoluția dobânzilor, purtătorul de cuvânt al băncii centrale a atras atenția că indicele ROBOR este la jumătatea inflației, iar până când inflația nu va intra pe o traiectorie descendentă este greu de crezut că indicele va evolua altfel. Totodată, Dan Suciu a arătat că acele niveluri foarte reduse ale ROBOR, de 0,2 - 0,6% pe an, atinse în 2016, nu erau naturale.
"Indicele ROBOR se apropie de 7%, dar inflația este 15%. Deci este cumva la jumătate inflației. Până când nu vom avea o încetinire semnificativă a inflației și până când de fapt inflația nu va începe să intre pe un trend descendent, undeva spre finalul anului, e greu de spus că indicele va evolua altfel. Este un indice deranjant mai ales după ce o lungă perioadă de timp a fost la nivel de 1, 2 chiar zero dacă ne amintim, 0,6, 0,4, 0,2, nivelul cel mai scăzut în 2016. Este greu să gestionezi aceste creșteri dar nici acele niveluri ale indicelui nu erau naturale. Am trăit într-o perioadă în care am avut această situație cu totul excepțională, cu dobânzi chiar negative pe plan mondial, iar acum se recuperează cu vârf și îndesat. Dacă ne uităm la un credit pe medie luat undeva la începutul anilor 2010, care a beneficiat de o dobândă extrem de scăzută, în perioada respectivă, acum recuperează. Pe medie ieșim la un credit care are o dobândă relativ normală. Știu că este greu să suporți toate aceste chestiuni dar trebuie înțeles fenomenul dincolo de situația deranjantă prin care treci atunci când trebuie să plătești o rată. Trebuie înțeles fenomenul în complexitatea lui, cu scăderile și creșterile pe care le induce un indice de genul acesta", a explicat sursa citată.
În context, Suciu consideră că în această perioadă reducerea creditării este firească arătând că majorarea dobânzii de politică monetară are acest scop, de a reduce creditarea pentru a preîntâmpina creditele neperformante. El a amintit că în criza precedentă creditele restante depășiseră 20% din portofoliul de credite.
"Este o perioadă în care reducerea creditării este firească. Creșterea dobânzii de politică monetară are acest efect, acest scop de a reduce și creditarea într-o bună măsură tocmai pentru a preîntâmpina aceste elemente de credite neperformante. Faptul că băncile sunt mult mai precaute arată că au învățat o lecție importantă. Să nu uităm, în criza precedentă creditele restante trecuseră de 20% din portofoliul de credite. Acum sunt sub 4%, 3, 3 și ceva. Probabil vor crește dar nu ne așteptăm la o creștere semnificativă tocmai datorită faptului că am învățat lecția. Cu toții. De altfel, și Banca Națională are câteva constrângeri în a limita expunerile pe credite pentru anumite persoane, deci lucrurile sunt la un alt nivel de înțelegere a unui fenomen extrem de complex și din păcate care costă", a mai spus Dan Suciu.
Pe de altă parte, acesta a precizat că dobânda de referință este mai jos decât în celelalte țări din zonă, care au urcat dobânzile într-un ritm mai rapid pentru că acestea erau aproape de zero.
"Cu dobânda de referință suntem mai jos decât celelalte țări din zonă tocmai pentru că celelalte țări au început cu pași mult mai mari, de vreme ce au avut dobânzile aproape de zero. A fost nevoie să crească într-un ritm mult mai rapid pentru a stăvili efectele inflaționiste care se produceau atunci în momentul în care aveau dobânzile extrem de jos. Noi nu ne-am jucat cu dobânda atât de mult, a fost mult mai lentă mișcarea de dobândă pentru că mișcările bruște de dobândă au efecte contrariante asupra celor care sunt în piață. Nu e de dorit să forțezi dobânda de politică monetară într-o direcție sau cealaltă. Este bine să ai un pas mai lin. Ne-am permis acest pas. El a dat respirație și economiei, cu siguranță și de aceea am avut creșterea economică din primul trimestru care a mai adus ceva oxigen în economie. Ne preocupă și această situație economică în general, nu vrem ca banca națională să oprească creditarea cu desăvârșire. Trebuie să ținem cont și de elementele care văd economia în ansamblu. Să nu uităm că beneficiem de un curs care are o anumită stabilitate, este un câștig semnificativ într-o perioadă în care toți ceilalți indici economici sunt extrem de volatili", a transmis purtătorul de cuvânt al băncii centrale, Dan Suciu.