Conferința Profit.ro HR-Piața Muncii. Anastasiu: Să terminăm cu ipocrizia, nu pentru bani pleacă românii. Trebuie să-i facem happy, dar dacă pui mereu un copil în practică să curețe cartofi, unde e dragostea pe care o poate dezvolta pentru firma ta?

scris 20 feb 2020

Angajații străini și români n-ar trebui să fie ținuți cu forța într-un loc de muncă și nici o mărire de salariu nu este suficientă, ci trebuie să li se asigure condițiile pentru a fi fericiți, a afirmat omul de afaceri Dragoș Anastasiu, președintele grupului Eurolines și al Camerei de comerț româno-germane, la conferința ”Piața muncii, între criză și reinventare”, organizată de Profit.ro.

Conferința, transmisă în direct la Profit TV, a fost organizată în parteneriat cu Zamfirescu Racoți Vasile & Partners

"Eu înțeleg această dorință de a ține angajații, sunt angajator, dar nu credeți că nu prin constrângere, ci prin a-i face pe ei happy, îi păstrăm? Înțeleg că fiecare își dă osteneala să-i aducă. Aceeași problemă o avem și la învățământul dual. Toți spun <<bag bani în acești copii trei ani, iar când au terminat, au plecat>>. Nimeni n-ar pleca dacă s-ar simți bine la locul de muncă. Dă-i 50 de euro mai mult, mai puțin, dar problema forței de muncă din România ține de modul în care ne raportăm la ea, pentru că o vedem ca pe un obiect, nu ca pe niște ființe umane cu necesități și cu dorința lor profundă de fericire. Dacă îi vedem ca obiecte, dă-le 50 de euro în plus și mai pune-le o taxă ca să nu plece", a afirmat omul de afaceri.

Urmărește-ne și pe Google News
Conferința Profit.ro HR-Piața Muncii: Răzvan Pîrjol, secretar de stat - E o ruptură angajator-angajat. Când eram angajat mă simțeam neînțeles, exploatat și subplătit. Când am devenit angajator, m-am simțit neînțeles, exploatat și eventual furat CITEȘTE ȘI Conferința Profit.ro HR-Piața Muncii: Răzvan Pîrjol, secretar de stat - E o ruptură angajator-angajat. Când eram angajat mă simțeam neînțeles, exploatat și subplătit. Când am devenit angajator, m-am simțit neînțeles, exploatat și eventual furat

El crede că nu câștigul este principala problemă pentru care românii pleacă sau se întorc acasă. "Suntem în această paradigmă falsă în care toată lumea e materialistă și vrea 50 de euro în plus. Contează, dar nu de asta pleacă și nu de asta se întorc. Nu realizăm nimic dacă îi cerem Guvernului României să îi întoarcă pe angajații din străinătate acasă. Am luptat ani de zile să avem libertatea de mișcare a forței de muncă. Dacă tu ai copii în învățămăntul dual și fac practică la tine la restaurant, iar copilul ăla, de fiecare dată când e în practică, curăță cartofi, unde e dragostea pe care o poate dezvolta pentru compania ta si pentru industria respectivă? Hai să terminăm cu ipocrizia. Noi trăim în această țară într-o ipocrizie permanentă, care pleacă din mintea noastră că totdeauna celălalt e de vină. Toți sunt vinovați, copilul ăla care nu vrea să lucreze la mine, angajatul care pleacă la Munchen, statul care nu reglementează nimic, dar noi suntem Albă ca Zăpada", a afirmat Anastasiu.

Conferința Profit.ro HR-Piața Muncii. Anastasiu: Să terminăm cu ipocrizia, nu pentru bani pleacă românii. Trebuie să-i facem happy, dar dacă pui mereu un copil în practică să curețe cartofi, unde e dragostea pe care o poate dezvolta pentru firma ta?

El crede că, pentru angajații români, munca se află pe ultimul loc printre valori. "În acest context, nu avem decât o singură șansă: să-i facem pe oamenii cu care lucrăm să se joace. Trebuie ca munca să fie simțită ca o joacă. Pune-l pe-ăla să care mortar sau să curețe cartofi și ăla n-o să rămână. Omul nu apreciază munca, ca valoare, pentru că nu-i văd sensul", a mai spus proprietarul Eurolines.

Conferința Profit.ro HR-Piața Muncii. Anastasiu: Să terminăm cu ipocrizia, nu pentru bani pleacă românii. Trebuie să-i facem happy, dar dacă pui mereu un copil în practică să curețe cartofi, unde e dragostea pe care o poate dezvolta pentru firma ta?
viewscnt
Afla mai multe despre
dragos anastasiu
forta de munca