Companiile românești se tem că după alegeri va urma o terapie de șoc pentru reducerea deficitului

Companiile românești se tem că după alegeri va urma o terapie de șoc pentru reducerea deficitului
scris 25 oct 2024

Cea mai mare asociație patronală din România estimează că adâncirea deficitului bugetar scoate bani din economia reală, iar unele companii își amână investițiile în așteptarea unei corecții fiscale, transmite Reuters.

Alegerile parlamentare și prezidențiale din lunile noiembrie și decembrie au declanșat un val de cheltuieli care ar urma să ducă deficitul bugetar la 8% din PIB în acest an. Guvernul care va rezulta în urma alegerilor se va confrunta cu dificila sarcină de a readuce deficitul sub pragul de 3% din PIB cerut de Uniunea Europeană iar atât agențiile de rating cât și analiștii se așteaptă la majorări de taxe, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Marea Britanie anunță o schimbare majoră a regulilor fiscale pentru a elibera miliarde de lire sterline pentru investiții CITEȘTE ȘI Marea Britanie anunță o schimbare majoră a regulilor fiscale pentru a elibera miliarde de lire sterline pentru investiții
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

În absența unui proiect de buget pe 2025, investitorii se tem de "o terapie de șoc, adică taxe surprinzătoare impuse sectorului privat", spune Radu Burnete, director executiv al Confederației Patronale Concordia, într-un interviu pentru Reuters.

"Un deficit de 8% din PIB este periculos pentru că dacă se întâmplă ceva -război, o calamitate - Romania nu va mai avea spațiu pentru a se împrumuta. Vrem să vedem un plan concret pentru a readuce deficitul sub control, unul care să facă și cheltuielile statului mai eficiente", a adăugat Radu Burnete.

Concordia reprezintă companii din 17 sectoare esențiale pentru economia românească, care au o contribuție totală de 26% din PIB.

"Dacă salariile vor continua să crească mai rapid decât productivitatea, cum se întâmplă acum, fără a crea alte avantaje competitive, cel puțin 13 industrii vor vedea firme care se închid sau se restructurează", a spus Burnete.

Agenția de rating S&P a informat că, în ultimul an, România a avut una din cele mai mari creșteri ale veniturilor disponibile din întreaga lume, grație unei majorări salariale de 20% în sectorul public, creșterii salariului minim și unei majorări substanțiale a pensiilor.

FOTO Metrorex vă întreabă - Tu cât de mulțumit ești de drumurile tale zilnice cu metroul? Set de întrebari CITEȘTE ȘI FOTO Metrorex vă întreabă - Tu cât de mulțumit ești de drumurile tale zilnice cu metroul? Set de întrebari

Burnete a apreciat că economia românescă este afectată de majorările salariale precum și de prețurile mari la energie care, chiar dacă sunt plafonate pentru unele industrii, sunt mai mari decât cele ale competitorilor asiatici, în special în industriile mari exportatoare, precum cele de componente pentru autoturisme și mobilă.

De asemenea, Burnete a spus că există obstacole mult prea mari pentru IMM-urile din România care vor să deschidă sucursale sau subsidiare în blocul comunitar, o piață unică ce are 27 de coduri fiscale și juridice diferite. "Am dori să vedem o simplificare", a spus directorul Concordia. 

viewscnt
Afla mai multe despre
deficit
companii