Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) a revizuit în scădere la 2% estimarea de creștere economică pentru acest an, de la 2,8% anterior, motivând scăderile din industrie și rezultatele neașteptat de slabe din agricultură.
"Evoluțiile macroeconomice din primul semestru și ale indicatorilor sectoriali din perioada ianuarie-august 2023 arată o decelerare mai amplă a activității economice pentru anul 2023 (+2,0%) decât cea estimată în ultimele prognoze (+2,8%). Influențele în acest sens au provenit din comportamentul sectorului industrial, care nu a reușit să-și diminueze amplitudinea contracției, și din rezultatele neașteptat de slabe din agricultură, temperaturile ridicate precum și precipitațiile sub limitele mediei conducând la randamentele reduse pentru unele culturi cum ar fi porumbul și floarea soarelui. Astfel dinamica valorii adăugate brute din industrie este estimată în scădere la -3,1% de la -0,2% în scenariul de vară iar pentru agricultură revizuirea este una semnificativă, la o creștere moderată de 1,8%, comparativ cu 10,6% în prognoza de vară", arată CNSP în varianta de toamnă a Prognozei pe termen mediu 2023-2027, scrie Agerpres.
Potrivit sursei citate, revizuirea creșterii pentru cele două sectoare a avut ca rezultat o diminuare a dinamicii PIB cu un punct procentual.
Pe partea ofertei, avansul economiei în anul curent va fi susținut de construcții și servicii a căror valoare adăugată brută se va majora cu 7,8% și, respectiv, 3,1%. De remarcat evoluția semnificativă a sectorului construcții în perioada ianuarie-august 2023 (+13,2%), ceea ce a condus la o dinamică peste așteptări pe ansamblul anului. Contribuția pozitivă a celor două sectoare va fi diminuată de contracția industriei (-3,1%) pe fondul problemelor legate de pierderea de competitivitate și de slăbirea cererii interne și externe.
Pe latura cererii, analiza pe componente evidențiază aportul consistent adus la creșterea economică de investițiile brute. Estimările pentru sectorul de construcții se vor reflecta corespunzător în dinamica formării brute de capital fix, care se așteaptă a avansa cu 0,9 puncte procentuale peste prognoza anterioară. Astfel, formarea brută de capital fix va avea o contribuție de 1,9 puncte procentuale la creșterea produsului intern brut, ceea ce se va concretiza într-o rată de investiție de 25,2%.
Pe de altă parte, CNSP menționează că revizuiri de sens contrar au rezultat pentru consumul populației, dinamica estimată fiind în descreștere cu 0,8 puncte procentuale. Trendul descendent, manifestat atât în achiziția de bunuri cât și în serviciile destinate populației, a fost imprimat de comportamentul prudent al gospodăriilor în condițiile majorării creditelor de consum, simultan cu accentuarea tendinței de economisire.
CITEȘTE ȘI GRAFIC Deficitul de cont curent a scăzut cu aproape un sfert la 9 luni. IT&C-ul și serviciile pentru afaceri, cele mai mari creșteri de excedent. Investițiile străine scad, crește datoria publicăPe ansamblu, cererea internă va fi diminuată semnificativ de contribuția negativă adusă de variația stocurilor, estimată a se situa la 2,2 puncte procentuale.
Contribuția exportului net la creșterea PIB se estimează a se situa la 0,6 puncte procentuale, fiind rezultatul unei contracții mai ample în cazul importului de bunuri și servicii, respectiv cu 4,2 puncte procentuale față de prognoza anterioară, ceea ce înseamnă o reducere în termeni reali cu 0,5%. În același timp, pentru exportul de bunuri și servicii, în condițiile reducerii dinamicii economice a partenerilor externi, se prognozează o creștere în termeni reali de 0,7%.
Estimările privind inflația pentru anul curent (7,4%) s-au menținut, o abatere marginală de doar 0,1 puncte procentuale înregistrându-se pentru media anuală (10,5%).
În schimb, prognoza deficitului de cont curent (7,1% din PIB) a impus o corecție descendentă consistentă, de un punct procentual, determinată de o contracție mai amplă a deficitului comercial la bunuri, decât s-a estimat anterior. O contribuție importantă a revenit componentei de preț prin reducerea cotațiilor unor materii prime, cea mai semnificativă recuperare fiind consemnată la grupa de combustibili și lubrefianți. Un alt factor de influență a provenit din activitatea industrială care a continuat să se restrângă, evoluție cu impact nefavorabil atât asupra exportului de bunuri industriale cât și asupra importului bunurilor intermediare.
"În aceste condiții s-a estimat o pierdere de intensitate a comerțului internațional pentru anul curent, manifestat mai intens la nivelul importurilor de bunuri, pentru care se așteaptă o reducere de dinamică în termeni nominali (-1,3%) în timp ce pentru exportul de bunuri se așteaptă o creștere de 2,1%", explică sursa citată.
Pentru anul viitor, evoluția PIB a fost de asemenea, revizuită în scădere cu 0,8 puncte procentuale, până la un avans de 3,4%, pe fondul unei redresări mai lente a sectorului industrial și a cererii externe, în condițiile incertitudinii ridicate asupra tensiunilor geopolitice internaționale și a unui comportament de consum mai prudent al gospodăriilor populației.
Pe termen mediu, ritmul anual de creștere a produsului intern brut este estimat la 4,3%, în condițiile unui climat economic favorabil și continuării absorbției fondurilor europene.
Procesul inflaționist se va atenua pe toată perioada de prognoză, excepție făcând primul trimestru din 2024, când se vor resimți temporar efectele măsurilor de creștere a sustenabilității fiscale. Conform traiectoriei estimate, este de așteptat ca inflația la sfârșitul anului să se încadreze, începând cu anul 2025, în marjele țintei de inflație stabilite de BNR, subliniază Comisia de Prognoză.
În plan extern, deficitul de cont curent pe termen mediu este prevăzut a continua procesul de corecție, deși într-un ritm mai lent comparativ cu amplitudinea ajustării din anul curent, fiind susținut de o absorbție în creștere a fondurilor europene și de continuarea amplificării soldului
excedentar al serviciilor.
Totodată, rezultatele mai modeste ale economiei din acest an au condus la revizuirea în jos a prognozelor pentru anul curent pentru indicatorii relevanți privind piața muncii, respectiv populația ocupată (de la +0,5% la -1%) și numărul mediu de salariați (de la +1% la +0,3%). Pe termen mediu, aceștia vor intra pe o traiectorie pozitivă, având ritmuri anuale medii de creștere de 0,9% și respectiv 1,2%.
Rata șomajului BIM va continua să scadă și este estimată să ajungă la 4,4% la orizontul de prognoză.
În ceea ce privește câștigurile salariale medii brute, acestea au fost estimate a înregistra în 2023 o creștere de 13,2%, ceea ce în termeni reali înseamnă un avans al puterii de cumpărare de 3%. Trendul ascendent va continua anul viitor (+9,1%) ca urmare a măsurilor implementate încă
din anul curent și a celor preconizate a fi introduse începând cu 1 ianuarie 2024, se mai arată în documentul citat.