Preocuparea pentru consumatorii casnici a fost principala motivare adusă de consilierul prim-ministrului Darius Vâlcov, preluată și în expunerea de motive a proiectului de hotărâre de guvern, pentru introducerea controlului prețului gazelor naturale. Proiectul publicat ieri de Ministerul de Finanțe, prin care plafonează prețul de vânzare al gazelor din producția internă de la producători la furnizori la 55 lei/MWh până în 2021, nu face însă nicio diferență între consumatorii casnici și cei industriali, discount-ul oferit cu dărnicie de Guvern urmând a fi aplicat și acestora din urmă.
Dincolo de imaginea negativă pe care politicile de control al prețului o au în ochii economiștilor, pentru a avea un tablou complet al acestei HG ar trebui văzut care sunt beneficiarii, care sunt pierzătorii și care sunt efectele pe termen scurt (măcar cei trei ani de posibilă aplicare) și pe termen lung ale plafonării prețului gazelor la 55 lei/MWh.
Care sunt beneficiarii?
În ceea ce privește beneficiarii, este evident că primii vor fi furnizorii de gaze naturale, care vor profita de un preț de achiziție de la producător mai redus cu 25-30% decât cel din prezent.
Indirect, va beneficia și o treime din populația României, conectată la rețeaua de gaze. Interesant este că nu va profita populația cea mai săracă, nebranșată la utilități, ci populația din orașele mari și medii, cu sisteme centralizate de încălzire. Furnizorii vor raporta la Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) noile prețuri de achiziție, care vor fi recunoscute de ANRE în factura populației, aceasta urmând a se ieftini cu aproximativ 15-20%.
O altă categorie de beneficiari, poate cea mai importantă, sunt consumatorii industriali. Printre aceștia se remarcă ELCEN, Electrocentrale Constanța și alte CET-uri care alimentează sistemele centralizate, dar și producătorii de îngrășăminte: Azomureș, care în prezent negociază cu Gazprom, sau măcar unul din combinatele deținute de Ioan Nicolae, aflate în insolvență.
O altă industrie care ar urma să profite de plafonarea prețului la gaze este cea metalurgică. Reducerea prețului ar putea ușura sarcina celor de la ArcelorMittal de a vinde Sidex-ul (condiție pusă de autoritățile europene pentru a putea prelua combinatul italian Ilva, tranzacție care trebuia să se încheie luna aceasta, dar a fost amânată în septembrie de guvernul italian pentru reziolva probleme de mediu și cu sindicatele). Ar putea impulsiona, de asemenea, activitatea producătorului de aluminiu Alro Slatina (oraș în care Darius Vâlcov a fost primar). De altfel, Vâlcov a recunoscut public că a “mediat”, în calitate de senator de Olt, neînțelegerile dintre statul român și acționarii ALRO, controlat de miliardarul rus Vitali Machitski, în momentul majorării numărului de “certificate verzi” obligatorii pentru producătorul de aluminiu. Astăzi este și ultima zi a ofertei derulate de Alro la bursă, cea în care se așteptau așteptate ordinele de cumpărare ale investitorilor instituționali pentru acțiunile producătorului de aluminiu scoase la vânzare.
Ultimii beneficiari, dar nu cei din urmă, dat fiind faptul că PSD deține multe primării și majorități importante în consiliile locale, sunt Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT), care, potrivit unei legi votate în urmă cu doar o lună, pot deveni nu numai distribuitori de gaze, ci chiar și furnizori. Acestea vor beneficia de un avantaj competitiv considerabil față de actorii privați, obținând, prin includerea "alimentării cu gaze" în definiția serviciilor comunitare de utilitate publică, o serie de facilități de care primii nu beneficiază.
Care sunt pierzătorii? Guvernul a identificat 2 “prețuri corecte”, unul de 55 și unul de 107 lei
Evident că producătorii, Romgaz și OMV Petrom, sunt principalii pierzători. Noul preț de 55 lei/MWh se situează undeva la limita costurilor respectivelor companii. În cazul OMV Petrom, numai costul aferent exclusiv activității de producție (lifting cost) este de 11,9 dolari/bep, aproximativ 28 lei/MWh. La acesta se adaugă taxele pe producție: redevența și impozitul de 60% pe veniturile suplimentare din dereglementarea prețului gazelor (deși despre ce dereglementare mai poate fi vorba dacă el este plafonat?!).
Redevența este de aproximativ 7,5% (la mijlocul intervalului dintre cota minimă de 3,5% și cea maximă de 13%), însă ea se aplică la un preț de 23 de euro/MWh (107 lei/MWh). Pentru că, la fel ca orice planificator central care se respectă, actualul guvern se află în căutarea “prețului corect”. Și, surpriză, a identificat nu unul, ci două “prețuri corecte” ale gazelor. Unul de 55 lei impus la vânzare producătorilor și unul dublu, de 107 lei, cel de pe bursa vieneză de specialitate, la care se aplică redevența! Rezultă o redevență de 8 lei, la care se adaugă impozitul suplimentar, de 5,5 lei/MWh.
Astfel, costul aferent activității de producție este de 41,5 lei/MWh, la care se adaugă amortizările (valoarea prezentă a cheltuielilor de capital sau investițiilor efectuate în trecut - de departe cele mai mari în cazul investițiilor din upstream) și costurile administrative și de transport. Probabil că valoarea totală a costurilor este superioară “prețului corect” de 55 de lei. În aceste condiții, probabil că nimeni nu va mai investi (mai ales că costurile de capital nu sunt recunoscute nici în legea offshore) în upstream, nici în explorare, nici în activitatea de recuperare a rezervelor.
De pierdut au și bursele de specialitate din România, OPCOM și Bursa Română de Mărfuri (BRM), care sperau că se vor dezvolta în urma introducerii obligativității tranzacționării a 50% din producție pe piețele centralizate autohtone. Ce bursă mai e aceea care tranzacționează un produs la preț fix? Și pe ce principii vor fi declarați câștigătorii licitațiilor?
Romgaz va suferi probabil mai mult decât OMV Petrom, activitatea sa concentrându-se pe producția de gaze, nu și de petrol.
Industria adiacentă activității de explorare va suferi, la rândul ei, o lovitură serioasă.
Care vor fi efectele pe termen scurt și pe termen mediu?
Dincolo de micșorarea facturilor consumatorilor casnici și industriali, pe termen scurt probabil că va fi impulsionată activitatea economică a industriei de îngrășăminte chimice și a celei metalurgice.
Aceasta se va vedea probabil contabil în evoluția pozitivă a Produsului Intern Brut (PIB), care măsoară în primul rând valoarea adăugată în economie. Iar la prețuri mici de producție (prin reducerea prețului unei materii prime importante, gazul) se majorează valoarea adăugată. Actualii guvernanți se vor putea lăuda, probabil, până în 2021 și cu reducerea șomajului (prin angajarea de forță de muncă în industriile beneficiare) și cu micșorarea ratei inflației (ca urmare a reducerii influenței prețurilor volatile, printre care se numără cel al produselor energetice).
Tot pe termen scurt, și nu numai, vor fi stopate investițiile în upstream, ceea ce va conduce la o reducere considerabilă a ratei de înlocuire a rezervelor de gaze ale celor două companii. Declinul natural al producției OMV Petrom, potrivit fostului CEO, Mariana Gheorghe, este de 10% anual. Rezultă că în trei ani, în absența investițiilor în explorare și recuperare de rezerve, producția OMV Petrom se va situa undeva la 70-75% din nivelul actualei producții.
În plus, pe termen scurt și mediu, măsura va conduce la creșterea cererii interne de gaze (în principal din partea consumatorilor industriali), dublată de reducerea ofertei (ca urmare a absenței investițiilor și reducerii ratei de înlocuire a rezervelor). Rezultatul: penurie de gaze produse intern și majorarea importurilor din Rusia, cu corectările de rigoare ale cursului de schimb, inflației și PIB-ului. Pentru că prețul importurilor nu poate fi plafonat!
În aceste condiții, austriecii de la OMV ar putea lua în calcul să "renunțe" la OMV Petrom, fie informal, nemaifiind dispuși să-i acorde atenția de până acum (vor lăsa compania să moară pe limba sa, prin reducerea rezervelor), fie formal, scoațând-o la vânzare. Însă întrebarea este cine ar putea cumpăra Petrom în aceste condiții?
În ceea ce privește declanșarea producției din Marea Neagră, devine din ce în ce mai puțin probabil ca vreo companie să adopte o decizie de investiție favorabilă, dată fiind sarabanda de schimbări legislative din ultima lună, care pur și simplu a dat peste cap orice calcul de profitabilitate. Adoptarea unei decizii de investiție favorabilă într-o în aceste condiții de instablitate fiscală este mai mult decât dificilă, cu atât mai mult la un preț de 55 lei/MWh, care nu le permite concesionarilor să-și acopere cheltuielile de capital și cele operaționale.
Ce urmărește PSD?
Foarte probabil, în spatele deciziei de plafonare a prețului la gaze nu stau fundamente economice, ci o strategie politică pentru un ciclu electoral. PSD speră că se va putea lăuda în 2020-2021 cu o creștere economică record și cu o reducere a ratei șomajului și a ratei inflației. În plus, membrii de partid de la nivel local (primari și președinți de consilii locale) vor fi satisfăcuți, vechile companii (Elcen, Electrocentrale Constanța, CET-urile) și noile firme de furnizare de gaze și de producere a energiei termice, înființate de UAT-uri, emițând facturi decente pentru o treime din populație (majoritar din mediul urban).
De asemenea, măsura va putea fi prezentată, după modelul populist est-european (similar Ungariei și Poloniei) ca o victorie împotriva "marilor corporații “care sug sângele poporului”!
