Cifra de afaceri din industrie pe total (piața internă și piața externă) în termeni nominali a crescut cu 23,3% în primele opt luni, față de aceeași perioadă de anul trecut, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
"Cifra de afaceri din industrie în perioada 1.I-31.VIII.2021, comparativ cu perioada 1.I-31.VIII.2020, a crescut pe ansamblu cu 23,3%, datorită creșterii industriei prelucrătoare (+23,5%) și industriei extractive (+17,3%). Pe marile grupe industriale, creșteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de folosință îndelungată (+29,8%), industria bunurilor intermediare (+29,1%), industria bunurilor de capital (+26,8%), industria bunurilor de uz curent (+11,4%) și industria energetică (+9,6%)", arată datele INS.
Cifra de afaceri din industrie în luna august 2021, comparativ cu luna precedentă, a scăzut pe total cu 6,9%, ca urmare a scăderii înregistrate în industria prelucrătoare (-7,3%). Industria extractivă a crescut cu 8,4%, scrie News.ro.
Pe marile grupe industriale, scăderi au înregistrat: industria bunurilor de capital (-18,1%), industria bunurilor de uz curent (-3,9%), industria bunurilor intermediare (-1,6%) și industria bunurilor de folosință îndelungată (-0,9%). Industria energetică a crescut cu 5,6%.
Cifra de afaceri din industrie în luna august 2021, față de luna august 2020, a crescut pe ansamblu cu 18,5%, datorită creșterii înregistrate în industria extractivă (+42,3%) și în industria prelucrătoare (+17,9%).
Pe marile grupe industriale creșteri au înregistrat: industria bunurilor intermediare (+33,9%), industria energetică (+24,4%), industria bunurilor de folosință îndelungată (+19,9%), industria bunurilor de uz curent (+15,3%) și industria bunurilor de capital (+2,9%).