Casa-muzeu Brâncuși de lângă Hobița și vila de protocol din Predeal a lui Ceaușescu, scoase la vânzare

Casa-muzeu Brâncuși de lângă Hobița și vila de protocol din Predeal a lui Ceaușescu, scoase la vânzare
scris 11 apr 2020

Casa-muzeu Brâncuși de lângă Hobița și vila de protocol din Predeal a lui Nicolae Ceaușescu sunt scoase la vânzare prin Artmark Historical Estate, relatează News.ro.

Casa în care funcționează un muzeu privat dedicat sculptorului Constantin Brâncuși se află în satul Peștișani (comuna Peștișani, județul Gorj), la 3 kilometri de Hobița, satul în care s-a născut artistul, și a fost construită între 1920 - 1930.

Urmărește-ne și pe Google News

Ea are un preț de pornire de 175.000 de euro și este estimată la 175.000 - 200.000 de euro.

Cu o suprafața construită de peste 470 de metri pătrați, casa are zece camere și două băi.

Peștișani este unul dintre locurile pe care Constantin Brâncuși le vizita, aici aflându-se prietenul său Mihail Tabacu și frații săi din prima căsnicie a tatălui. În 1922, Brâncuși o aduce aici pe Eileen Lane, una dintre femeile care i-a marcat existența și creația.

Clădirea a intrat în patrimoniul familiei Brâncuși odată cu căsătoria lui Jean Brâncuși, nepotul artistului, cu nepoata lui Ion Fuiorea, prieten al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Această amiciție a salvat parțial casa de la naționalizare, întrucât până în 1995 aici a funcționat primăria din Peștișani, proprietari rămânând Brâncușii. Actualmente, în afara funcției de muzeu, casa este și sediul Fundației Casa Brancuși – Hobița, cu activități de promovare a operei sculptorului și turismului în regiunea în care a copilărit și s-a format Brancuși.

Topul sculpturilor: Constantin Brâncuși este cel mai scump artist licitat în 2018 CITEȘTE ȘI Topul sculpturilor: Constantin Brâncuși este cel mai scump artist licitat în 2018

Viitorii proprietari vor putea păstra funcțiunea actuală a clădirii, aceea de casă memorială, muzeu privat, dar o pot transforma și într-un centru de evenimente culturale, pensiune pentru turism cultural sau chiar reședință.

Vila de protocol din Predeal a lui Nicolae Ceaușescu a fost construită în 1927 pe un teren de 1.350 de metri pătrați. Prețul imobilului cu opt camere și trei băi este disponibil la cerere.

Vila ridicată în zona sportiv-turistică Cioplea reprezintă una dintre primele construcții de agrement ridicate în zonă, devenind reședința de iarnă a profesorului Teodor Vasilescu. Proprietatea avea să fie achiziționată ulterior de Comitetul Școlar al Municipiului Ploiești (1937), ultimul proprietar până la venirea la putere a comuniștilor.

Construită într-un stil tradițional, ce amintește de casele cu cerdac din zona muntenească, Vila “Ceaușescu” avea să primească acest supranume datorită utilizării ei de către Nicolae Ceaușescu în perioada 1950-1958, moment în care reședința se afla în administrarea Ministerului Forțelor Armate. În acea perioadă, Ceaușescu, în grad de general-maior de armată, îndeplinea funcțiile de ministru adjunct la Ministerul Apărării Naționale și șef al Direcției Superioare Politice a Armatei. Astfel, vila a devenit prima reședință de protocol din Predeal pe care a avut-o Nicolae Ceaușescu înainte de preluarea puterii depline.

După 1965, vila de protocol a trecut în administrația Întreprinderii Economice de Odihnă, ieșind de sub jurisdicția Ministerului Apărării chiar în anul în care Nicolae Ceaușescu a devenit secretar general al PCR.

O altă casă ridicată la începutul secolului trecut care este scoasă la vânzare prin Artmark este cea a preotului unitarian Adamosy Gabor, localizată în satul Plăiești (comuna Moldovenești, județul Cluj).

Imobilul cu patru camere și două băi are un preț de pornire de 125.000 de euro și este estimat la 130.000 - 140.000 de euro.

Proprietatea, cu o curte de aproximativ un hectar și o grădină de 5.000 mp, este situată la 45 de kilometri de orașul Cluj-Napoca.

Casa a fost construită de Adamosy Gabor, primul preot al bisericii unitariene din regiune, din piatră, în două etape: prima, între 1916-1918, și a doua, în 1930. Curtea generoasă de 9.528 mp este concepută ca un parc natural cu nuci, salcâmi, meri, peri și viță de vie.

Parterul are o deschidere vitrată spre grădină, ce poate fi amenajată ca o mică seră, zonă de relaxare sau dining. Fațada este marcată de elemente decorative în stil Secession transilvan. La începutul secolului XX, arhitectura din Transilvania și Banat, parte a monarhiei austro-ungare până în 1918, a fost influențată de noile curente artistice în vogă în metropolele Viena și Budapesta. Limbajul Secession s-a pliat pe arta constructivă tradițională a zonei, rezultând un valoros patrimoniu construit în stil „Secession transilvan”.

Din punct de vedere structural, casa se află într-o stare foarte bună. În curte află și un adăpost pentru animale, de aproximativ 150 mp, construit integral din piatră, ce poate fi transformat într-o bucătărie de vară sau reședință pentru oaspeți. Proprietatea este înconjurată cu un gard din piatră. Întreg terenul este intravilan.

viewscnt
Afla mai multe despre
casa
brancusi
vila
ceausescu
vanzare