Asociația Pro Infrastructura anunță că se va deschide lotul Nușfalău-Suplacu de Barcău al Autostrăzii Transilvania, la finalul săptămânii viitoare

Asociația Pro Infrastructura anunță că se va deschide lotul Nușfalău-Suplacu de Barcău al Autostrăzii Transilvania, la finalul săptămânii viitoare
scris 17 sep 2023

Asociația Pro Infrastructură anunță că traficul pe lotul Nușfalău - Suplacu de Barcău, pe Autostrada Transilvaniei, s-ar putea deschide în 22 septembrie. ”Luăm țipla de pe muzeul A3 Nușfalău-Suplacu de Barcău și atingem borna 1000”, afirmă reprezentanții ONG-ului.

”Luăm țipla de pe muzeul A3 Nușfalău-Suplacu de Barcău și atingem borna 1000. Când? Din informațiile noastre pe 22 septembrie, dar data poate fi mutată. Constructorul bibilește ultimele detalii, iar descărcarea provizorie dinspre Suplacu de Barcău este și ea gata”, au transmis, duminică, reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit acestora, termenul de finalizare, februarie 2023, a fost depășit.

”Antreprenorul general, Nurol, nu s-a mișcat rău la acest prim contract pe care l-a câștigat în România, dar nici nu a reușit o performanță notabilă. Mai mult, așa cum v-am spus de nenumărate ori, am fi putut circula pe cei 13,55 kilometri dintre Nușfalău și Porț încă din luna iulie, dar oficialii CNAIR au tergiversat nepermis de mult rezolvarea birocrației aferente descărcării provizorii”, a mai transmis organizația.

Potrivit acesteia, odată cu această inaugurare, atingem borna de 1000 kilometri aflați în exploatare, scrie News.ro.

Miniștrii europeni de Finanțe au susținut sâmbătă un calendar care prevede reformarea regulilor fiscale din UE până la sfârșitul anului CITEȘTE ȘI Miniștrii europeni de Finanțe au susținut sâmbătă un calendar care prevede reformarea regulilor fiscale din UE până la sfârșitul anului

”Contorizăm 968,31 km de autostradă la care se adaugă cei 39,85 km de drum expres veritabil de pe DEx12 Slatina-Balș. 1008,16 km de drumuri de viteză și... siguranță. Aproximativ o treime din cei 3000 km cât ar trebui să avem în țară pentru o rețea rutieră modernă”, au mai transmis reprezentanții asociației.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, marți, că săptămâna viitoare vom atinge borna de 1.000 de km de autostradă, fiindcă se dă în circulație lotul de la Nușfalău pe Suplacu de Barcău, pe Autostrada Transilvaniei.

El a arătat că, ”până la finalul anului viitor, minim 250 de km de autostradă vor fi dați în circulație”.

viewscnt
Afla mai multe despre
infrastructura
autostrada transilvania