ASF suspendă licitația pentru sistemul de gestionare a petițiilor transmise instituției

ASF suspendă licitația pentru sistemul de gestionare a petițiilor transmise instituției

Sursa foto: Laszlo Raduly

scris 28 sep 2015

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a suspendat, vineri, o licitație IT de 5,5 milioane de lei, TVA inclusă, după ce companiile Net Brinel și Siveco au solicitat instanței să modifice o decizie a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), prin care s-a admis și oferta Intrarom în cadrul procedurii de atribuire.

Intrarom și asocierea formată din Net Brinel și Siveco Romania au depus, la 19 august, oferte pentru furnizarea către ASF a infrastructurii hardware și software necesare aplicării strategiei IT a instituției în perioada 2015 - 2017 și a sistemului  informatic de gestionare a petițiilor.

Urmărește-ne și pe Google News

Inițial, oferta Intrarom a fost respinsă pentru că firma nu a depus garanția de participare în original la sediul ASF până la data de 19 august, conform prevederilor din caietul de sarcini.

Ulterior, Intrarom a contestat decizia ASF la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), care, la 10 septembrie, a hotărât continuarea licitației și anularea deciziei de respingere a ofertei Intrarom.

Net Brinel și Siveco Romania au transmis ASF, la 24 septembrie, că au solicitat Curții de Apel București respingerea contestației formulate de Intrarom, menținerea procesului-verbal prin care ASF a admis doar oferta depusă de asociererea Net Brinel și Siveco Romania și anularea procesului-verbal prin care instituția a admis în cadrul procedurii de atribuire și oferta Intrarom.

Potrivit datelor ASF, partea din proiect referitoare la sistemul de petiții este estimată la aproximativ 1 million de lei, diferența până la 5,5 milioane de lei fiind infrastructura IT generală a instituției.

"Obiectivul specific al acestui proiect constă în implementarea infrastructurii (hardware și software) și a sistemului de gestionare a petițiilor pentru activitatea integrată de gestiune a petițiilor aferente pieței asigurărilor, a pieței de capital și a sistemului de pensii private, în vederea respectării cadrului legal și normativ specific, a îmbunătățirii relației și a serviciilor către petent, automatizarea fluxurilor de lucru, păstrarea electronică a documentelor, a diminuării costurilor și a timpilor de procesare, a monitorizării în vederea luării unor măsuri preventive pentru protecția consumatorilor, într-un mediu securizat al informațiilor. Sistemul va facilita comunicarea electronică cu entitățile supravegheate, diseminarea informației către entitățile interesate și avizate, interne și externe autorității contractante, prin primirea și publicarea documentelor electronice relevante într-un portal", se spune în caietul de sarcini al licitației.

Cu ajutorul portalului, petenții vor avea acces la servicii și informații legate de petiții sau informații specifice ariei de responsabilitate a ASF.

Accesul va fi posibil prin semnătură electronică sau numele utilizatorului și parolă.

Astfel, petentul va putea introduce și transmite ASF informații și formulare de petiții care vor conține datele de identificare și contact, cele legate de produsul la care face referire (cum ar fi seria și numărul poliței, a actului de aderare la fondul de pensii sau a contractului de intermediere cu brokerul), date referitoare la societatea reclamată și la cazul reclamat (pretenții, sugestii de soluționare, suma solicitată).

ASF a înregistrat în primul semestru al acestui an un număr de 5.100 de petiții, în scădere cu 13,4% față de iunie 2014, cei mai reclamați asigurători fiind Astra - 21,5%, Euroins - 17,8% și City Insurance - 13,9%, potrivit datelor instituției.

Pe segmenul pensiilor private au fost transmise 769 petiții la un total de 6,78 milioane de participanți la fondurile de pensii private. 

ASF a primit spre soluționare un număr de 344 petiții pentru piața instrumentelor și investițiilor financiare, în scădere cu 8,8% față de aceeași perioadă a anului 2014.

Instituția a fost înființată în 2013 prin preluarea și reorganizarea atribuțiilor Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) și Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

viewscnt
Afla mai multe despre
asf
sistem
licitatie
contestatie