Potrivit ordonanței de urgență din vară care a modificat din temelii organizarea și funcționarea instituției, de anul viitor, aceasta se va finanța integral din venituri proprii, constând în principal din tarife pentru actele eliberate în exercitarea atribuțiilor sale. Până la schimbarea legislației, ANRM era finanțată integral de la bugetul de stat, prin cel al Secretariatului General al Guvernului (SGG).
Creșterea economiei mondiale este în proces de stabilizare, pe fondul atenuării efectelor majorării dobânzilor de către băncile centrale, iar scăderea inflației sporește veniturile gospodăriilor, se arată într-un raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care a îmbunătățit ușor previziunile economice pentru 2024, transmite Reuters.
Cora rămâne în România cu procese. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a precizat la Guvern că suma de 220 milioane de dolari din împrumutul de la SUA va fi solosit pentru „crearea unui centru de excelență în producerea de muniție de calibru mare 120-155 mm”. „Acest centru presupune ca România să devină unicul producător de muniție pentru tancul Abrams în Europa și de aici vom exporta în toata Europa și nu numai”, a declarat acesta.
Donald Trump, candidatul republican la președinția SUA, a amenințat producătorul american de echipamente agricole John Deere, cunoscut în special pentru tractoarele sale fiabile, cu taxe vamale de 200%. Declarațiile sale au atras o replică dură din partea unui cunoscut investitor, relatează Reuters și Business Insider.
În condițiile în care principalii indicatori ai estimărilor oficiale privind evoluția industriei turismului până în 2035 au rămas aceiași ca anul trecut, Guvernul se așteaptă la încasări de până la 5 ori mai mari în anii următori de pe urma turiștilor străini, deși numărul acestora nu a atins nivelul pre-pandemic, conform Strategiei Naționale a României pentru dezvoltarea turismului 2024-2035, adoptată de către Guvern și analizată de Profit.ro.
Distanța pe care o parcurge o mașină într-un an ne ajută să estimăm kilometrajul pe care-l va avea la bord în câțiva ani.
Economia germană se va redresa după turbulențele temporare, provocate de inflația ridicată și efectele dobânzilor, dar țara încă are nevoie de reforme majore, de la imigrație la serviciile de îngrijire a copiilor, a apreciat Joachim Nagel, președintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), transmite Reuters.
Fuziunile ar putea permite băncilor să devină mai rezistente la șocuri și să opereze mai eficient, și ar fi benefice economiei UE, a apreciat marți Comisia Europeană, transmite Reuters.
Creditul neguvernamental a accelerat în august, la cel mai mare ritm anual din ultimul an și jumătate și cu cea mai mare rată reală din doi ani și jumătate. Banca Națională a României a tăiat dobânzile în iulie și august, soldul creditului în lei a crescut atât în cazul firmelor, cât și populației. Masa monetară este de asemenea în accelerare.