Early Game Ventures (EGV) a lansat al doilea fond de investiții în valoare de 60 milioane de euro, care va investi în startup-uri de tehnologie din România și din regiune. Potrivit partenerilor EGV, primele 2-3 tranzacții urmează să fie anunțate în perioada următoare.
Fondurile din care va investi EGV II provin atât de la parteneri instituționali si persoane fizice care au investit și în primul fond EGV, cât și de la noi investitori.
EGV II a primit 30 milioane euro din partea Recovery Equity Fund, administrat de către European Investment Fund și finanțat prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR) în cadrul Next Generation EU.
CITEȘTE ȘI Noile iPad-uri nu vin cu încărcătorCu un buget de 26 milioane de euro, primul fond EGV a investit în 28 de companii de tehnologie din România, în domenii precum AI, securitate cibernetică, enterprise software sau developer tools.
Până în prezent, EGV Fund I a realizat patru exituri, cu o rată internă de rentabilitate de 45%.
Pe de altă parte, una din investiții, Watto Stations - rețea de stații de încărcare ultra-rapidă pentru vehicule electrice, a fost un eșec, suma alocată investiției fiind de 200.000 euro.
“Suntem recunoscători tuturor investitorilor care au crezut în noi și care au ales să ni se alăture în continuarea misiunii de a găsi și investi în cele mai bune startupuri tech din România și CEE. Este o confirmare importantă a muncii noastre faptul că, într-un context economic dificil, am reușit să atragem finanțarea privată necesară și că, în foarte scurt timp, vom semna și closing-ul final, la dimensiunea de 60 milioane de euro. Nu mulți manageri se pot lăuda cu fonduri de VC supra-subscrise în această perioadă. Mulțumim, de asemenea, tuturor investitorilor din Fondul I care ne-au sprijinit încă din 2018 în acest proces. Suntem convinși că, în următorii 5 ani, vom reuși să identificăm și să accelerăm dezvoltarea celor mai promițătoare companii tehnologice din regiune”, a declarat Cristian Munteanu, managing partner EGV.
CITEȘTE ȘI BlackRock, cel mai mare administrator de bani din lume, întărește securitatea lui Larry Fink. Țintă a conspiraționiștilorDan Călugăreanu, partener EGV, a spus că fondul caută fondatori "care trăiesc în viitor și ne concentrăm eforturile în a le da combustibil pentru a-și atinge obiectivele".
"Combustibil înseamnă nu doar bani, ci și networking, suport, ajutor în a evita greșeli, ajutor în a-și pune întrebările potrivite, ajutor în a găsi clienți, ajutor în a ridica următoarea runda de investiții. Sunt sigur că-i vom găsi", a afirmat Călugăreanu.
Forin Vișa, partener EGV, a afirmat că fondul vrea să sprijine cât mai mulți tineri antreprenori "care aspiră să construiască afaceri la scară globală pornind din România".
"Mai ales că putem face asta cu capital românesc și capital atras pentru România. Adăugăm de asemenea o componentă regională noului fond, reușind să atragem capital privat din afara țării pe care dorim să îl utilizăm investind în start-up-uri din regiune”, a precizat Vișa.
Partenerii EGV II au afirmat că fondul și-a propus să investească în 25-30 de firme din România și Europa, suma alocată unei investiții urmând să se situeze între 500.000 euro și 2,5 milioane de euro.
CITEȘTE ȘI Tazz by eMAG primește o nouă infuzie de capital. Compania pregătește extinderea în afara țării. CEO, anterior despre eliminarea facilităților fiscale pentru IT-iști: Ne-a lovitCristian Munteanu este printre foarte puținii manageri de fonduri VC din regiune cu experiență de fondator de startup-uri tech, atât în România cât și în Silicon Valley.
Dan Călugăreanu, partener și în primul fond EGV, își continuă activitatea de investitor profesionist în ambele fonduri administrate de Early Game. Înainte de a deveni Partener la Early Game, Dan Călugăreanu a fost pre;edinte Tech Angels, dar și angel investor.
Cu 24 de ani de experiență în investiții private equity, venture capital, M&A și corporate finance în Europa Centrală și de Est, Florin Vișa s-a alăturat EGV odată cu demararea negocierilor pentru acest al doilea fond.
În ultimele luni, echipa EGV II a derulat o campanie intensivă de identificare a unor tinere companii tehnologice cu potențial, urmând a anunța în curând primele investiții din acest nou fond.
Recent, echipa Early Game a anunțat și un nou exit din EGV Fund I, compania americană de management pentru activele software PDQ achiziționând CODA Intelligence, companie specializată în soluții de cybersecurity și una dintre primele investiții ale Early Game. Mai multe detalii AICI.
Early Game Ventures (EGV) II este un fond de investiții cu capital de risc (venture capital) capitalizat prin Recovery Equity Fund, administrat de catre European Investment Fund si finantat prin PNRR in cadrul Next generation EU.