Andrei Pitiș, fondator al Vector Watch, business vândut americanilor de la Fitbit cu 15 milioane de dolari și care și-a încheiat mandatul în companie, unde ocupa poziția de vicepreședinte, cum a anunțat recent Profit.ro, a preluat postul de Chairman al companiei Softbinator Technologies, devenind și acționar prin vehiculul său de investiții Simple Capital.
Astfel, în prezent, acționarii Softbinator Technologies sunt Daniel Ilinca, Alex Dianu, Andreea Popa, Marius Baisan – fiecare îndeplinind diferite roluri în cadrul companiei – și Simple Capital, reprezentată de Andrei Pitiș. Poziția Chairman of the Board are un rol strategic, de coordonare a dezvoltării companiei pe termen lung și mediu, respectiv de extindere a operațiunilor și a bazei de clienți.
Compania își propune consolidarea vânzărilor și diversificarea clienților externi, principalele piețe vizate fiind SUA, Israel și Japonia.
„Unul dintre obiectivele Softbinator Technologies - abordare pe care o împărtășim, de altfel, cu Andrei Pitiș - este identificarea antreprenorilor cu viziune în care vom investi prin dezvoltarea soluției tehnice, într-o combinație de cash și equity sau doar equity. Ne bucurăm, așadar, să creionăm împreună următorii pași din strategia de dezvoltare a companiei, pe baza valorilor comune în care ne regăsim”, a declarat Daniel Ilinca, CEO Softbinator Technologies.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Grupul olandez NN, lider local pe segmentul polițelor de viață, intră în România și pe asigurări generaleLa începutul anului, Softbinator Technologies, companie specializată în proiecte de R&D în blockchain și Inteligență Artificială, s-a desprins din Cornerstone Technologies (CST), noua entitate fiind condusă de Daniel Ilinca.
Echipa Softbinator Technologies indica atunci că are 60 de specialiști IT și vrea angajarea a peste 40 de programatori pană la finalul anului în sediile din București și Constanța. Pe lângă extinderea pe piețele internaționale și planurile de colaborare cu firme locale, Softbinator Technologies mizează și pe colaborarea cu zona academică.
Acum, compania anunță că are peste 80 de specialiști IT în cele două birouri din București și Constanța.
Brandul Softbinator a fost lansat în 2011.