Dominată de RCA, subscrierea City Insurance este profitabilă. Câștigul asigurătorului a crescut la peste 60 milioane lei

Dominată de RCA, subscrierea City Insurance este profitabilă. Câștigul asigurătorului a crescut la peste 60 milioane lei
scris 18 mai 2018

City Insurance a subscris anul trecut prime de asigurare de 1,27 miliarde de lei, în creștere cu 59% față de anul precedent, rezultat sub avansul veniturilor pe segmentul RCA, de 64%, la 1,16 miliarde de lei. Cu toate că polițele RCA au o cotă de 92% în total venituri, iar ceilalți asigurători de profil spun că nu au găsit formula profitului pe clasa asigurărilor auto obligatorii, liderul pieței a înregistrat, ca și Euroins, un profit tehnic (strict din activitatea de subscriere) de 60,3 milioane de lei, de la 41,4 milioane de lei în 2016.

“City Insurance a devansat încă de la sfârșitul primului trimestru al anului 2017 liderul pieței asigurărilor generale și de viață din 2016 (Allianz-Țiriac Asigurări – n.r.). Conform centralizării efectuate de către ASF, la nivelul anului 2017 City Insurance s-a  situat pe locul 1 în clasamentul societăților de asigurare în funcție de nivelul primelor subscrise pentru asigurările generale, cu  un volum  final de 1.255.354,93 mii lei și o cotă de piață de 16,33%, ocupând aceeași pozitie și în cadrul clasamentului aferent întregii piețe de asigurări (asigurări generale și de viață), cu o cota de piață de 12,93%. Conform acelorași date publicate de către ASF, societatea s-a situat tot pe locul 1 în clasamentul societăților de asigurare în funcție de nivelul indemnizațiilor brute plătite pentru asigurări generale, cu un volum al indemnizațiilor plătite de 346.279,98 mii lei, acoperind o cotă de piață de 15,55%. Primele subscrise de societate au însumat la nivelul anului 2017 valoarea de 1.257.263,15 mii lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 59,2% față de anul precedent”, se arată într-un document consultat de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Dacă segmentul RCA domină portofoliul, cu o cotă de 92,16% din portofoliu, polițele de garanții (clasa 15) ocupă locul doi, cu o pondere de 2,78% și venituri de 34,95 milioane de lei (+163% față de 2016), urmate de asigurările de incendiu și alte calamități naturale (clasa 8) – 17 milioane de lei (+8% față de 2016) și asigurările de răspundere civilă generală (clasa 13) – 10,24 milioane de lei (+77% față de 2016).

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
City Insurance nu se lasă și merge la instanța supremă în litigiul cu ASF pe tema redresării financiare CITEȘTE ȘI City Insurance nu se lasă și merge la instanța supremă în litigiul cu ASF pe tema redresării financiare

Piața locală a adus City Insurance prime de 1,21 miliarde de lei, ponderea României fiind în creștere față de 2016, de la 92,8% la 96,72%, diferența revenind Greciei – 41,19 milioane de lei și Italiei – sub 110.000 lei.

Potrivit documentului consultat de Profit.ro, City Insurance a înregistrat anul trecut un rezultat tehnic de 90,7 milioane de lei pe segmentul RCA, cifră calculată conform Solvency I. În 2016, acest indicator a atins 13,2 milioane de lei.

Pentru asigurările de garanții (clasa 15) și asigurările de incendiu și alte calamități naturale (clasa 8), rezultatul tehnic a fost negativ, comparativ cu 2016, când City Insurance a raportat câștig, conform Solvency I.

Unul dintre debitorii City Insurance a cerut suspendarea activității pe 3 ani. ASF a declanșat un control inopinat CITEȘTE ȘI Unul dintre debitorii City Insurance a cerut suspendarea activității pe 3 ani. ASF a declanșat un control inopinat

Înființată în 1998, City Insurance este controlată de Vivendi International SRL - 85,23%, Nicolae Mușat - 8,9%, Fortuna Coppola - 2,37%, Cristian Pascale - 1,91% și alți acționari persoane fizice și juridice - 1,58%.

Acționarul unic al Vivendi International este Dan Odobescu, cumnatul fostului premier Adrian Năstase.

Capitalul social al City Insurance se ridica la 93,28 milioane de lei, conform datelor din raportul asigurătorului aferent anului 2017.

viewscnt
Afla mai multe despre
city insurance
rca
rezultat tehnic
subscriere