Directorul operațional al mytaxi.net, numit adminstrator la Clever Taxi

Directorul operațional al mytaxi.net, numit adminstrator la Clever Taxi
scris 25 iun 2018

Jonas Gumny, directorul operațional al Intelligent Apps, proprietarul aplicației mytaxi.net și subsidiară a Daimler Mobility Services GmbH, a fost numit în Consiliul de administrație al Clever Tech, compania care deține aplicația clevertaxi.ro și preluată integral de germani în aprilie 2017, tranzacția fiind anunțată în exclusivitate de Profit.ro.

Gumny l-a înlocuit pe Andrew Richard Pinnington, un britanic cu experiență în domeniul managementului, care fusese numit administrator la compania românească în iunie 2017.

Urmărește-ne și pe Google News

Pinnington a fost înlocuit de Marc Berg la șefia mytaxi.net în luna aprilie a acestui an, conform unui anunț al companiei din 12 februarie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
ANALIZĂ Piața asigurărilor urcă. Rezultatul net al industriei s-a dublat CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Piața asigurărilor urcă. Rezultatul net al industriei s-a dublat

În luna aprilie 2017, Clever Tech a fost preluată integral de către Intelligent Apps, proprietarul aplicației mytaxi.net și subsidiară a Daimler Mobility Services GmbH, parte din grupul german Daimler, proprietarul Mercedes Benz.

Prin această tranzacție, anunțată în premieră de Profit.ro, România a devenit astfel a 11-a țară europeană în care mytaxi funcționează, numărul șoferilor înregistrați urcând astfel la 120.000, cu peste 7 milioane de clienți.

EXCLUSIV Uber a fost amendat în România cu 200.000 lei pentru că nu a notificat un incident de securitate care ar fi afectat datele a 30.000 de utilizatori. Compania contestă CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Uber a fost amendat în România cu 200.000 lei pentru că nu a notificat un incident de securitate care ar fi afectat datele a 30.000 de utilizatori. Compania contestă

Aplicația Clever Taxi a fost lansată în octombrie 2012, este disponibilă în prezent în 20 orașe din țară și permite comandarea direct de pe smartphone, în doar câteva secunde, a celui mai apropiat taxi, utilizatorul aplicației având posibilitatea de a alege tariful și compania de taxi preferată.

Odată plasată comanda, utilizatorul poate urmări în timp real pe hartă traseul taxiului până la sosirea sa la destinație. Aplicația salvează un istoric al comenzilor și permite notarea șoferului la finalul cursei.

Anterior tranzacției mytaxi.net, acționarii Clever Tech erau Bestjobs Recrutare – 34,11%, Alexandru Dumitru – 29,89%, Mihai Cosmin Rotaru – 29,89% și Andrei Pitiș – 6,11%.

“În cazul Clever Tech, valoarea creată în piață înseamnă numărul curselor realizate în urma comenzilor prin Clever Taxi, adică undeva la 50 milioane de curse de la lansare. Negocierile au început în toamna anului 2016 și s-au încheiat în urma cu o lună”, a declarat Mihai Rotaru, directorul general al Clever Tech, la o întâlnire cu presa din luna iunie 2017.

Orange Romania va testa o rețea 5G la începutul lunii iulie CITEȘTE ȘI Orange Romania va testa o rețea 5G la începutul lunii iulie

El a afirmat, la acea vreme, că tranzacția are o valoare de ''8 cifre în euro'', ceea ce ar presupune minimum 10 milioane de euro.

Rotaru a estimat că piața serviciilor de taximetrie depășește un miliard de euro și are un potențial de creștere semnificativ în următorii ani.

Clever Tech a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 3,48 milioane de lei, în creștere cu 111,5% față de anul precedent. După un câștig de 102.321 lei în 2016, firma a intrat anul trecut pe pierdere, cu un minus de 620.824 lei. Numărul salariaților a crescut cu 41,2%, la 24.

viewscnt
Afla mai multe despre
clever taxi
clever tech
administrator
mytaxi.net