Jonathan Friedland, șeful comunicării pentru serviciul de streaming timp de șase ani, a fost dat afară din companie după remarcile „insensibile” făcute la față de echipa sale.
Surse au povestit pentru The Hollywood Reporter că Friedland a folosit cuvântul care începe cu litera N (nigger, n.r.) în timpul unei întâlniri cu membrii echipei, unii dintre ei raportând apoi incidentul, scrie News.ro.
Reed Hastings, CEO al Netflix, a transmis vineri după-amiază un amplu e-mail în care le-a explicat angajaților motivul concedierii lui Friedland.
CITEȘTE ȘI Date Profit: FOTO Primăria Sibiu și Tursib au desemnat câștigătorii licitațiilor pentru 65 de autobuze noi: ISUZU și MenarinibusAcesta din urmă, spune Hastings, a folosit în două rânduri cuvântul respectiv, ceea ce demonstrează „o sensibilitate neacceptabil de scăzută și nu se aliniază valorilor companiei noastre”.
Fost director la Disney, Friedland s-a alăturat echipei Netflix în februarie 2011, un an mai târziu a ajuns să conducă divizia de comunicare.
„Părăsesc Netflix după șapte ani. Liderii trebuie să fie ireproșabili în exemplul pe care îl dau, iar din păcate nu am atins standardul acesta când am vorbit nepăsător cu echipa mea despre cuvinte care jignesc în filme. Mă simt groaznic legat de neplăcerile pe care le-a cauzat această eroare oamenilor dintr-o companie pe care o iubesc și unde doresc ca toată lumea să se simtă integrată și apreciată”, a transmis el într-un comunicat.
Friedland - fost corespondent și redactor la The Wall Street Journal și Far Eastern Economic Review - s-a ocupat, din poziția sa, de serialele originale ale platformei și programe speciale transmise în 190 de țări.
Netflix are în prezent 125 de milioane de abonați în întreaga lume și se așteaptă ca în al doilea semestru să se adauge 6,2 milioane.