Directorul adjunct al sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeș, trimis în judecată

Directorul adjunct al sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeș, trimis în judecată
scris 10 aug 2015

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, a inculpaților Florian Octavian  Oprea, director adjunct (tehnic) al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeș, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, luare de mită și fals intelectual.

Ștefan Vluparu, inginer în cadrul Serviciului Tehnic al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeș și asociat în cadrul unei societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu, dare de mită; spălarea banilor, în formă continuată și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Nicolae Florin Stoian, asociat în cadrul aceleiași societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și spălarea banilor, în formă continuată.

Urmărește-ne și pe Google News

Totodată, DNA a decis trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

Nicolae Arman, director tehnic la S.C. Filiala pentru Reparații și Servicii Hidroserv Curtea de Argeș S.A., la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual.

Vasile Oae, șef al laboratorului Metrologie - PRAM din cadrul S.C. Filiala pentru Reparații și Servicii Hidroserv Curtea de Argeș S.A., la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Stăticescu Vasile Emil, șef serviciu comercial în cadrul S.C. Filiala pentru Reparații și Servicii Hidroserv Curtea de Argeș S.A., la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Filoftia Oprea, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor.

În cursul anului 2011, inculpatul Oprea Octavian Florian, în calitate de director adjunct (tehnic) al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeș a acceptat promisiunea și a primit de la inculpatul Vulparu Ștefan, inginer în cadrul Serviciului Tehnic al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeș și asociat în cadrul unei societăți comerciale, suma de 164.505,99 lei, pentru ca societatea acestuia din urmă să beneficieze de două contracte, atribuite în mod preferențial, privind implementarea unor sisteme software de monitorizare și diagnosticare la Centrala Hidroelectrică Noapteș.

viewscnt
Afla mai multe despre
dna
hidrocentrala curtea de arges