Cumpărăturile online au depășit 1,4 miliarde euro anul trecut în România

Cumpărăturile online au depășit 1,4 miliarde euro anul trecut în România
scris 28 ian 2016

Vânzările magazinelor online din România au depășit în 2015 valoarea de 1,4 miliarde euro, în creștere cu 27% față de anul anterior, 6,7 milioane de români realizând cumpărături din cele aproximativ 5.000 de magazine online, potrivit datelor GPeC.

În 2014, valoarea a fost de 1,1 miliarde euro, iar cifra face referire exclusiv la produsele fizice comercializate online (indiferent de natura lor) și nu la servicii, plăți de facturi la utilități, bilete de avion, rezervări hoteliere sau de vacanțe și călătorii, bilete la spectacole etc. 

Urmărește-ne și pe Google News

“Piața românească de e-commerce continuă să crească de la un an la altul, iar cifrele tocmai publicate demonstrează acest lucru. (…) industria de e-commerce este printre puținele din România post ‘89 care urmează - fără opreliști - o curbă ascendentă”, spune Andrei Radu, CEO & Founder GPeC.

Un cumpărător online a realizat, în medie, 8,2 achiziții pe an, în ușoară creștere față de anul 2014, când media era de 8,1 și față de anul 2013, când cifra era de 7,9 achiziții/an, iar 90% încă preferă să plătească ramburs (în numerar, la livrarea produselor). Deși procentele au mai crescut ușor, doar 6-7% sunt plăți online prin card și 3-4% plăți prin alte metode decât numerar sau card, cum ar fi online banking, micro-plăți prin sms etc.

Principalele categorii de produse vândute în 2015 au fost din gama Electro-IT (PC și componente PC, notebooks, tablete, telefoane mobile, electronice și electrocasnice etc.), produsele fashion și subsidiare (îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii, cosmetice, parfumuri, ceasuri etc.), produsele pentru casă și decorațiuni, precum și produsele destinate copiilor (de la jucării până la articole pentru copii de tip: cărucioare, vestimentație, consumabile etc.).

Din punct de vedere al valorii coșului mediu, segmentul Electro-IT a înregistrat o scădere anul trecut la 680 lei, de la 800 lei în 2014, dar numărul de tranzacții a crescut. Produsele destinate copiilor au rămas pe o linie similară atât în 2014, cât și în 2015, valoarea medie a unei tranzacții fiind de aproximativ 210 lei.

Creșteri ale valorii coșului mediu au înregistrat produsele din gama Fashion, de la 160 lei în 2014 la 180 lei în 2015, precum și produsele din categoria Home & Deco, de la 180 lei în 2014 la 220 lei anul trecut. 

Statisticile provenite de la principalii jucători precum și de la rețelele de afiliere arată că românii cumpără online cel mai mult în zilele de miercuri și joi ale fiecărei săptămâni.

Potrivit ultimelor date disponibile, România, la o populație de 19,8 milioane de locuitori, are 11 milioane de utilizatori de Internet și o rată de penetrare a Internetului de aproximativ 56% la finele anului 2015.

Din cele 11 milioane de utilizatori de Internet, 6,7 milioane au făcut cumpărături online vreodată.

Majoritatea preferă să folosească încă desktop-ul atunci când cumpără online, dar mobile-ul a crescut spectaculos în 2015, iar trendul se amplifică în decursul acestui an. Astfel, în ultimele luni ale anului 2015, peste 50% din traficul marilor magazine online a fost generat de dispozitive mobile.

1,4 milioane de români au cumpărat online prin intermediul unui dispozitiv mobil, iar circa 850.000 prin intermediul unei aplicații mobile. În prezent, rata de penetrare mobile în România este de peste 100%, existând mai multe sim-uri active decât populația țării.

Rata de penetrare a dispozitivelor mobile de tip smartphone a cunoscut o ascensiune fulminantă în ultimii 4 ani. Dacă în România anului 2012 existau aproximativ 2,5 milioane de smartphone-uri, în prezent numărul acestora depășește 10 milioane, indicând o rată de penetrare de peste 50%.

Numărul magazinelor online care înregistrează activitate comercială constantă a rămas în 2015 la același nivel cu anul 2014, respectiv aproximativ 5.000 de magazine online. Potrivit cercetărilor GPeC există, însă, peste 20.000 de website-uri pe domeniu .ro care au funcție de „adaugă în coș”, așadar teoretic numărul de website-uri de comerț electronic este semnificativ mai mare. Practic, doar cele 5.000 din acestea (cele la care ne raportam mai sus) generează trafic suficient de important și constant în timp, în așa fel încât să poată fi luate în calcul.

Se estimează că din cele 5.000 de magazine online active în peisajul e-commerce românesc, aproximativ 200 sunt afaceri medii și mari, adică depășesc cel puțin pragul de 1 milion euro cifră de afaceri anuală.

Principalele beneficii și servicii pe care românii și le doresc de la magazinele online sunt, pe rând: transport gratuit, promoții și reduceri de preț, costul transportului în cazul returului să fie suportat tot de magazinul online (chiar dacă legislația în vigoare prevede că intră în sarcina cumpărătorului), iar livrarea produselor achiziționate să fie făcută cât mai repede.

GPeC este, de 11 ani, un eveniment de e-commerce din România care, printre altele, centralizează datele și publică în fiecare an un raport al pieței românești de comerț electronic.

viewscnt
Afla mai multe despre
studiu
cumpărături
online