Coreea de Nord a programat destructurarea instalației sale de teste nucleare în perioada 23-25 mai, aceasta urmând să se desfășoare în funcție de condițiile meteo, a anunțat presa nord-coreeană, conform Reuters.
În perioada anunțată vor fi distruse toate tunelurile prin explozii, vor fi blocate toate căile de acces și vor fi înlăturate toate punctele de observație, clădirile de cercetare și punctele de pază, scrie News.ro.
La ceremonia de începere a operațiunilor de închidere a instalației de teste nucleare vor fi invitați și jurnaliști din alte țări, inclusiv din SUA și Coreea de Sud.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Luna trecută, liderul nord-coreean Kim Jong Un a propus să închidă instalația de teste atomice în mai și să invite în această țară izolată experți americani și sud-coreeni.