Constructorii de locuințe vor primi noi fonduri, Guvernul se împrumută cu 175 milioane euro la BDCE

Constructorii de locuințe vor primi noi fonduri, Guvernul se împrumută cu 175 milioane euro la BDCE
scris 3 nov 2015

Constructorii de locuințe vor primi noi fonduri de la Guvern, care va contracta un împrumut de 175 milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), pentru construcția de imobile care să fie închiriate tinerilor, în următorii cinci ani.

Contractarea acestui împrumut a fost decisă în ședința de marți a Guvernului.

Urmărește-ne și pe Google News

Proiectul prevede construcția a circa 6.990 de locuințe sociale destinate închirierii de către persoane/familii tinere cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani la data depunerii cererii, care nu au posibilitatea să cumpere sau închirieze locuințe de pe piața liberă

După finalizarea lucrărilor, locuințele vor fi transferate în administrarea autorităților locale, care vor repartiza casele spre închiriere.

Costul total net estimat al proiectului, prevăzut pentru perioada 2016-2020, se ridică la 250 milioane de euro, fiind finanțat din împrumutul BDCE (175 milioane de euro), fonduri alocate de Ministerul Dezvoltării către Agenția Națională pentru Locuințe (37,5 milioane de euro) și bugetul local (alte 37,5 milioane de euro).

Împrumutul de la BDCE va fi contractat pe o perioadă de până la 20 de ani, din care până la 5 ani perioadă de grație, iar numărul maxim de tranșe va crește de la 12 la 15, pentru o distribuție mai uniformă a fondurilor, evitarea constrângerilor bugetare și respectarea termenelor BDCE pentru efectuarea tragerilor succesive. Data limită de tragere a împrumutului este 31 martie 2021. 

viewscnt
Afla mai multe despre
guvern
locuinte
constructii
imprumut
bdce