Constantin Stroe: Cei care ajustează kilometrajul mașinilor second-hand trebuie să răspundă penal

Constantin Stroe: Cei care ajustează kilometrajul mașinilor second-hand trebuie să răspundă penal
scris 21 ian 2016

Persoanele care ajustează kilometrajul mașinilor second-hand și apoi le vând trebuie să răspundă penal pentru faptele lor, afirmă Constantin Stroe, președintele Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

"Sunt de acord cu trecerea de la niște atenționări până la măsuri penale în cazul modificării kilometrajului. Acest lucru a devenit o practică în România. Cel care face această operațiune de manevrare a kilometrajului nu pățește nimic, la ora actuală. Există o propunere legislativă în Parlament, dar să vedem cu ce viteză va fi adoptată. Cele mai multe măsuri depind de Parlament", a declarat Stroe.

Urmărește-ne și pe Google News

Pe de altă parte, Mihai Ivănescu, membru în cadrul APIA, a subliniat faptul că întreținerea unei mașini uzate în perioada de exploatare are legătură directă cu calitatea service-ului care asigură mentenanța.

"În cazul costurilor de întreținere a unei mașini second-hand față de una nouă, un calcul concret nu există, pentru că sunt mai mulți factori la mijloc. Întreținerea mașinii în perioada de exploatare este legată de calitate service-ului care asigură mentenanța. Rata de cădere a mașinilor care nu sunt ținute în rețelele oficiale de service este mult mai mare față de cea a mașinilor duse în service-urile autorizate", a spus Ivănescu.

Aproape 4 milioane de români câștigă oficial cel mult 1.000 de lei pe lună CITEȘTE ȘI Aproape 4 milioane de români câștigă oficial cel mult 1.000 de lei pe lună

În prezent, la Parlament există o inițiativă legislativă depusă de un grup format din nouă parlamentari liberali ce prevede pedeapsa cu închisoarea de la 2 la 5 ani în cazul modificărilor de date sau caracteristici ale autovehiculelor.

Conform propunerii legislative pentru completarea Legii 286 din 2009 - Codul Penal cu infracțiunea de 'Înșelăciune privind date sau caracteristici ale vehiculelor", la articolul 340, alineatul 2 se menționează faptul că 'prin date sau caracteristici ale vehiculelor se înțelege: elementele de identificare, proveniența, modificările și intervențiile, inclusiv asupra odometrului, istoricul reviziilor, reparațiilor și accidentelor rutiere în care a fost implicat vehiculul'.

"Prin prezentul proiect de lege propunem incriminarea faptei de 'Înșelăciune privind date sau caracteristici ale vehiculelor", în vederea descurajării tranzacției cu vehicule ale căror date sau caracteristici sunt trucate sau nereale (...) O altă rațiune care justifică acest demers este practica judiciară actuală. Procurorii adoptă soluția de Neîncepere a Urmăririi Penale (NUP) și îndrumă părțile către un proces civil, pe motiv că spețele acoperă doar interese private.

Acțiunea a fost înregistrată la Senat în data de 15 decembrie 2015, în vederea dezbaterii.

Potrivit unei analize publicate, recent, de portalul InspectorAuto.ro, piața din România a mașinilor rulate aduse din străinătate și care au kilometrajul ajustat în minus generează clienților acestor vehicule pierderi anuale ce ajung la 350 de milioane de euro.

De asemenea, nu numai România se confruntă cu fenomenul falsificării numărului real de kilometri al mașinilor second-hand, ci și alte țări precum Germania, unde poliția estimează că o treime dintre aceste vehicule comercializate au kilometri dați înapoi. De asemenea, la nivelul Uniunii Europene /UE/, circa 43% dintre mașinile aduse în Franța, din Belgia, au kilometrajele ajustate în minus cu 91.000 km, în medie.

În cazul României, estimările InspectorAuto.ro relevă faptul că aproximativ 80% dintre mașinile aduse din afară au kilometri ajustați în jos.

Conform datelor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/, numărul înmatriculărilor de autoturisme second-hand a ajuns la 250.662 de unități, la nivelul anului 2015, în creștere cu aproape 14% față de aceeași perioadă din anul precedent, când se consemnaseră aproape 220.000 de înregistrări de mașini rulate.

Marca auto second-hand preferată a românilor a rămas, la nivelul anului trecut, Volkswagen, cu un total de 71.631 de unități înmatriculate din ianuarie până în decembrie, în creștere cu 14,41% față de aceeași perioadă din 2014. Topul preferințelor continuă cu: Opel (43.261 unități, +10,48%), Ford (29.140 unități, +12,51%), BMW (18.129 unități, +24,65%), Audi (17.718 unități, +22,13%), Skoda (11.685 unități, +20,46%), Renault (10.022 unități, +13,62%) și Mercedes-Benz (9.428 unități, +13,56%).

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
constantin stroe
acarom
masini second hand
kilometraj ajustat