CONFIRMARE Druid se extinde către piața din SUA, atrăgând 30 milioane dolari

CONFIRMARE Druid se extinde către piața din SUA, atrăgând 30 milioane dolari
scris 12 sep 2023

Druid, dezvoltator de chatboți înființat în 2018 de Liviu Drăgan, a atras 30 de milioane de dolari într-o rundă de finanțare condusă de TQ Ventures, cu participarea a noi investitori Smedvig Capital, Endeavour și Verve Ventures și a investitorilor existenți GapMinder, Hoxton Ventures și Karma Ventures.

Finanțarea va fi folosită pentru a continua accelerarea expansiunii internaționale a companiei, în special pe piața din SUA, care reprezintă deja 60% din veniturile curente.

Urmărește-ne și pe Google News

Profit.ro a anunțat recent că majoritatea acționarilor Druid au transferat, parțial sau în totalitate, acțiunile deținute în companie către Druid AI Netherlands BV (Olanda). În urma operațiunii, societatea din Olanda deține 50,5513% din acțiunile Druid SA.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Restul acțiunilor revin Alfabeat Druid - 2,1498%, Karma Ventures II - 13,356%, Early Game Ventures Fund I - 12,446%, Gapminder Fund - 18,8257%, STT Business Holding AG - 2,6711% și Dan Liviu Drăgan - o acțiune.

"Motivul din spatele acestui transfer îl reprezintă planul de a extinde Druid către piața din Statele Unite ale Americii, transferul acțiunilor către societatea din Olanda fiind doar un pas intermediar în acest moment. La finalul procesului, în aproximativ două săptămâni, entitatea din SUA va deține majoritatea acțiunilor", a transmis atunci compania pentru Profit.ro

O operațiune similară a fost realizată de FinTechOS în 2019.

EXCLUSIV Vodafone România vrea Telekom Mobile. Audit tehnic lansat CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Vodafone România vrea Telekom Mobile. Audit tehnic lansat

"Fintech OS este într-un proces de extindere la nivel internațional, urmează să deschidă mai multe birouri și, în acest demers, înființarea unei societăți de tip holding ne ajută. Cum legislația din România în privința holding-urilor nu este foarte clară, am decis să înființăm o firmă de tip holding în Olanda", a declarat atunci pentru Profit.ro șeful companiei, Teodor Blidăruș. Mai multe detalii AICI.

În 2022, afacerile Druid s-au dublat și au atins 15,941 milioane de lei. Totodată, pierderea companiei a crescut de la 8,8 milioane de lei la 22,9 milioane de lei.

Fondată în România, DRUID și-a crescut recent echipa globală cu 60% și a inclus câțiva foști executivi cheie UiPath în roluri strategice: în special Kedar Dani, fost VP global proiectare, pentru a contribui la strategia de lansare pe piață; Vargha Moayed, fost director executiv de strategie, pentru a oferi consiliere strategică pentru CEO; Mihai Faur, CIO al UiPath, care a devenit membru independent în consiliul de administrație.

viewscnt
Afla mai multe despre
druid
actiuni
transfer
olanda
sua
statele unite