Companiile la care statul este acționar vor putea bloca în continuare accesul publicului la date financiare

Companiile la care statul este acționar vor putea bloca în continuare accesul publicului la date financiare
scris 6 nov 2015

Companiile la care statul este acționar majoritar sau minoritar și organizațiile neguvernamentale de utilitate publică vor avea dreptul în continuare să refuze prezentarea publică a datelor financiare, cerute în baza Legii privind accesul la informații publice. Aceasta deoarece senatorii au respins un proiect în acest sens, prin care obligația prezentării datelor era impusă și partidelor.

Cu argumentul că, în ultimii 25 de ani, a fost înregistrat un nivel ridicat de furt din banii publici, iar entități private declarate de utilitate publică devin, de multe ori, canale de scurgere a banului public către diverse clientele politice și/sau economice, fără ca opinia publică să aibă acces la tabloul de cheltuieli, mai mulți parlamentari au propus ca Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public să li se aplice și acestora.

Urmărește-ne și pe Google News

Mai exact, au redactat un proiect de lege cu un singur articol, care prevede ca obligația de a furniza datele solicitate în baza acestei legi să fie valabilă și pentru societățile comerciale în care statul este majoritar sau minoritar, precum și pentru orice alte entități care primesc subvenții și alte alocări din bani publici. Lista celor obligați să furnizeze date la cerere a fost completată cu federații sportive și organizații neguvernamentale de utilitate publică, care beneficiază direct sau indirect de finanțare din bani publici, dar și cu partide politice.

Deloc surprinzător având în vedere includerea partidelor pe lista celor obligați să furnizeze date la cerere, senatorii au respins propunerea.

Documentul urmează să fie discutat și în Camera Deputaților, care este decizională.

Legea privind liberul acces la informațiile de interes public obligă autoritățile, regiile autonome și companiile naționale să furnizeze în maximum 30 de zile datele care le sunt solicitate.

Aceeași lege stabilește însă că obligația nu este valabilă pentru o serie de informații, printre care și cele privind activitățile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora afectează dreptul de proprietate intelectuală ori industrială și principiul concurenței loiale.

Parlamentarii care doresc modificarea legii arată că această excepție este principala formă de eschivare folosită în blocarea informațiilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
senatori
companii
informatii