Meteorologii anunță caniculă în întreaga țară, pe parcursul zilei de miercuri, în municipiul București și 16 județe fiind cod portocaliu. Maximele se vor siatua între 33 și 37 de grade.
ANM a emis o avertizare Cod galben privind val de căldură, caniculă, disconfort termic ridicat, valabilă miercuri, în județele Satu Mare, Bihor, Cluj, Sălaj, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Brașov, Prahova, Ialomița, Călărași, Brăila, Buzău, Covasna, Harghita, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Galați, Vaslui, Iași, Botoșani și în zona continentală a județelor Tulcea și Constanța, scrie News.ro.
În nordul Crișanei, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei și Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 și 35 de grade și local va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperaturăumezeală (ITU) atingând și depășind ușor pragul critic de 80 de unități.
Meteorologii au emis și Cod portocaliu privind val de căldură, caniculă, disconfort termic accentuat, miercuri, în județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Dolt, Olt, Argeș, Dâmbovița, Ilfov, Giurgiu, Teleorman și în municipiul București.
”Valul de căldură se va intensifica în Banat, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, precum și în sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade”, au transmis meteorologii.
Potrivit ANM, în zilele viitoare valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, iar disconfortul termic se va menține accentuat.