Circulația rutieră este restricționată, sâmbătă și duminică, pe mai multe străzi din București, pentru delimitarea unor zone pietonale. Aceste restricții sunt valabile în fiecare weekend până la încetarea stării de alertă, potrivit News.ro.
Brigada Rutieră a arătat că sâmbătă și duminică, între orele 8.00 și 22.00, este restricționată circulația autovehiculelor în perimetrele delimitate de următoarele străzi din București:
• Zona 1 – Str. Polona (de la Bd. Dacia) – Str. A.D. Xenopol – Str. Dionisie Lupu – Str. C.A. Rosetti – Str. J.L. Calderon (de la Str. C.A. Rosetti) – Str. I.L. Caragiale – Str. Icoanei – Str. A. Vlaicu;
• Zona 2 – Calea Victoriei (de la Bd Regina Elisabeta) – Str. Eforie – Str. Domnița Anastasia – Str. Ing. A Saligny – Spl. Independenței;
• Zona 3 – Bd Eroilor – Bd. Eroii Sanitari – Piața Operei – Str. Dr. J. Lister – Str. Dr. Gr. Romniceanu;
• Zona 4 – Str. E. Quinet (de la Str. Academiei) – Str. Biserica Enei;
• Zona 5 – Bd. Dacia – Bd. N. Bălcescu – Str. G. Enescu – Calea Victoriei;
• Zona 6 – Str. G. Enescu –StrN. Golescu – Calea Victoriei – Str. C.A. Rosetti – Bd. N. Bălcescu.
• Zona 7 – Bd. Unirii (intre Piața Constituției și locala de vest a Pieței Unirii).
Restricțiile presupun instituirea regimului de “Zonă pietonală” în aceste perimetre.
Totodată, restricțiile de circulație privesc arterele din interiorul perimetrelor, fără a afecta circulația de pe arterele care delimitează zonele, excepție făcând Calea Victoriei, între Str. Eforie și Spl. Independenței.
Ruta alternativă este Piața Victoriei – Bd. Lascăr Catargiu – Piața Romană – Bd. Magheru – Bd. Nicolae Bălcescu – Piața Universității – Bd. I.C. Brătianu – Piața Unirii – Splaiul Independenței.
Restricțiile sunt instituite în fiecare zi de sâmbătă și duminică, începând din 23 mai până la încetarea stării de alertă.