Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, sâmbătă, că aproximativ 800 de români, pelerini, sunt în prezent în Israel și se caută varoante pentru ca aceștia să ajungă acasă în siguranță.
”Sunt în jur de 790 de români în acest moment pelerini și împreună cu doamna ministru de Externe căutăm variantele ca să-i aducem cât mai repede acasă. După cum bine știți, în acest moment sunt închise toate aeroporturile din din Israel. S-a dat o avertizare de stare de război. Vedem cum evoluează lucrurile”, a declarat, sâmbătă, premierul Marcel Ciolacu.
Potrivit acestuia, ”nu este niciun român rănit sau în zona directă de conflict”.
”Sunt vreo șapte localități unde forțele Hamas au înaintat. Vom vedea dinamica în perioada următoare. În acest moment se ocupă Ministerul de Externe”, a mai declarat premierul.