Curtea de Casație din Franța a decis vineri că directorul general al FMI, Christine Lagarde, trebuie să fie judecată pentru rolul avut în despăgubirea de 400 de milioane de euro acordată de statul francez omului de afaceri Bernard Tapie în 2008, relatează Reuters.
La momentul respectiv Christine Lagarde ocupa funcția de ministru de Finanțe al Franței.
Curtea a respins un apel intentat de Lagarde împotriva unui ordin judecătoresc din decembrie, de judecare a sa la Curtea de Justiție a Republicii, un tribunal special la care sunt judecați miniștrii pentru fapte comise în timpul mandatului.
Lagarde este acuzată de neglijență care a creat condițiile pentru plata despăgubirii către Bernard Tapie.
Astfel, Lagarde nu a reușit să blocheze procesul de arbitraj în 2008, care a pus capăt unei dispute vechi dintre fosta bancă de stat Credit Lyonnais și Tapie, om de afaceri și susținător al fostului președinte francez Nicolas Sarkozy.
Tapie a încasat o despăgubire de circa 285 de milioane de euro, dar o curte de apel i-a ordonat ulterior să ramburseze banii. El a contestat și această decizie, dar procesul este încă în derulare.
Omul de afaceri a dat în judecată statul pentru a primi despăgubiri, după ce și-a vândut participația la compania Adidas către Credit Lyonnais, în 1993. El a susținut că banca l-a înșelat întrucât ulterior a vândut participația cu un preț mult mai mare.
În pofida acestui caz, Lagarde a fost reconfirmată la conducerea FMI, pentru un al doilea mandat de cinci ani.
Acuzația de neglijență în folosirea fondurilor publice poate fi pedepsită cu maxim 1 an de închisoare și o amendă de 15.000 de euro.