CFR Călători reînnoiește licențele Microsoft. Un grup polonez încearcă din nou să obțină contractul, de aproape 1 milion euro

CFR Călători reînnoiește licențele Microsoft. Un grup polonez încearcă din nou să obțină contractul, de aproape 1 milion euro
scris 16 mar 2018

CFR Călători a inițiat o licitație de aproape 950.000 de euro pentru a reînnoi 4.545 licențe Microsoft utilizate de transportatorul feroviar, inclusiv pentru sistemul critic de vânzare a biletelor și rezervare electronică a locurilor la trenurile de călători în trafic intern. Lansată la finele lunii ianuarie, la procedura de atribuire s-a înscris doar Asseco SEE, parte a grupului polonez Asseco South Eastern Europe, furnizor de soluții IT&C pentru diverse verticale de business, inclusiv în sectorul financiar-bancar, administrație publică, utilități și telecomunicații.

Potrivit caietului de sarcini, CFR Călători utilizează produse Microsoft pe scară largă, atât pentru stațiile de lucru, cât și pentru servere, ultimele având ponderea cea mai ridicată.

Urmărește-ne și pe Google News
DNA anunță finalizarea dosarului Microsoft și trimiterea în judecată a oamenilor de afaceri Dinu Pescariu și Claudiu Florică. Șapte foști miniștri scapă de acuzații CITEȘTE ȘI DNA anunță finalizarea dosarului Microsoft și trimiterea în judecată a oamenilor de afaceri Dinu Pescariu și Claudiu Florică. Șapte foști miniștri scapă de acuzații

“Asigurarea desfășurării activității informatice în cadrul CFR Călători, actualizarea componentelor software la ultimele versiuni disponibile oferite de producătorul licențelor (...) este posibilă în baza contractului de reînnoire de tip Enterprise Agreement Renewal nr. E8835706 pentru asigurarea licențelor, serviciilor (actualizărilor) și a suportului tehnic încheiat pe o perioadă de 36 luni, februarie 2016 – februarie 2019. Obiectul achiziției îl reprezintă asigurarea licențelor, serviciilor serviciilor (actualizărilor) și a suportului tehnic pentru anul 2 și 3 din contractul E8835706”, se arată în document.

În urmă cu doi ani, Ymens Teamnet a câștigat contractul pentru a reînnoi valabilitatea licențelor Microsoft Enterprise utilizate de CFR Călători, inclusiv suportul tehnic, pentru 1,38 milioane de euro, fără TVA, pe o durată de trei ani.

La licitație s-a înscris și atunci Asseco SEE.

viewscnt
Afla mai multe despre
cfr calatori
microsoft
asseco see
oferta
licente