CFR Călători reduce durata călătoriilor de la București către Suceava și Cluj-Napoca cu până la două ore

CFR Călători reduce durata călătoriilor de la București către Suceava și Cluj-Napoca cu până la două ore
scris 8 dec 2016

Transportatorul feroviar de pasageri CFR Călători, controlat de stat, a anunțat joi că va introduce de duminică în circulație noi trenuri cu durate de parcurs reduse cu o oră de la București către Suceava și cu două ore pe ruta București - Cluj-Napoca.

“Se introduc în circulație noi trenuri cu durate de parcurs reduse de la București către: Suceava și Cluj Napoca. Timpii de mers sunt mai mici cu aproximativ o oră: Suceava, respectiv două ore: Cluj-Napoca”, a precizat compania, într-un comunicat de presă.

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, un tren InterRegio pe ruta București  - Cluj-Napoca va face aproximativ 9 ore și 40 de minute, față de 10 ore și 40 de minute în prezent, scrie News.ro.

Un tren InterRegio între București și Suceava va parcurge traseul în 5 ore și 40 de minute, față de 6 ore și 52 de minute în perioada actuală.

Începând cu data de 11 decembrie va intra în vigoare noul mers al trenurilor 2016-2017, care va fi valabil până la data de 9 decembrie 2017.

Zilnic vor circula între 1.200 și 1.300 de trenuri, în funcție de perioada din an.

O companie farmaceutică a lansat o investigație internă privind acuzații de mituire a medicilor români, pentru a prescrie un medicament CITEȘTE ȘI O companie farmaceutică a lansat o investigație internă privind acuzații de mituire a medicilor români, pentru a prescrie un medicament

Trenurile Zăpezii vor circula din 11 decembrie către destinații montane: Valea Prahovei, Vatra Dornei, Piatra Neamț și Petroșani (stațiunile Straja și Parâng).

În zilele de week-end biletele pentru călătoriile de pe Valea Prahovei (pe rute între Sinaia – Brașov și retur) vor avea reduceri între 31% și 56%.

În plus, în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2017, biletele valabile la Trenurile Zăpezii vor fi reduse cu 25%, de luni până joi.

Trenurile Soarelui vor asigura în perioada sezonului estival 2017 legături din toată țara către stațiunile de la Marea Neagră și Delta Dunării.

Trenurile de pe ruta București Nord - Constanța își vor menține duratele reduse de parcurs, de aproximativ 2 ore.

Pe ruta Bacău - Pașcani - Iași și retur vor circula noi trenuri, cu plecare duminica de la Bacău și vinerea de la Iași.

Trenurile Studenției vor prelua fluxul mare de studenți din centrul universitar Iași.

Pentru cei care fac naveta pe Valea Prahovei CFR Călători introduce un nou tren InterRegio de la Brașov, cu sosire în București la ora 07:30.

Pentru pasagerii din zona Țăndărei, Slobozia Veche și Fetești compania introduce noi trenuri cu legături către București și Constanța: două trenuri Regio pe ruta Fetești – Slobozia Veche și retur, șase trenuri Regio pe ruta Țăndărei – Slobozia Veche și retur și două trenuri InterRegio pe ruta București Nord – Slobozia Veche și retur.

În ceea ce privește trenurile către aeroport, va exista o legătură feroviară București - Aeroport Otopeni și retur, zilnic, la cadență de aproximativ o oră, a mai precizat compania.

“Pe lângă facilitățile acordate prin acte normative diferitelor categorii de călători (de ex. elevi, studenți, pensionari etc), CFR Călători oferă o serie de reduceri tarifare (vezi anexă). Distribuția de bilete se asigură prin următoarele canale : online, stații, agenții, automate de vânzare și distribuitori autorizați cu care există parteneriate de vânzare bilete”, se mai arată în comunicat.

În ceea ce privește traficul internațional, și în anul 2017, pasagerii vor putea să călătorească în afara țării zilnic, cu trenuri directe din București Nord către Viena (de la 39 euro pe sens) și Budapesta (de la 29 euro pe sens), iar în sezonul estival către Sofia și Salonic.

De asemenea, oferta de transport internațional include trenuri zilnice directe către Budapesta și din Timișoara, Brașov, Târgu Mureș și Cluj-Napoca.

Începând din data de 11 decembrie 2016, CFR Călători va introduce o nouă ofertă comercială City Star Germania pentru călătoriile către Germania.

Din 1 ianuarie 2017, pentru oferta Interrail Pass (abonament valabil în toată Europa sau pe o anumită țară din Europa), limita maximă de vârstă la tineri se va modifica de la 26 la 28 de ani.

viewscnt
Afla mai multe despre
cfr calatori