ALEF Distribution Ro, parte a ALEF Group din Cehia, unul dintre cei mai importanți distribuitori de sisteme IT din Europa Centrală și de Sud-Est, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 275,6 milioane de lei, în creștere cu 3,8% față de 2020.
În schimb, pierderea netă a companiei a crescut de peste 5 ori, de la 831.369 lei la 4,4 milioane de lei.
Datoriile au avansat cu 49,2%, la 155,98 milioane de lei, iar creanțele cu 31,1%, la 104,8 milioane de lei.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Grupul ceh a intrat pe piața românească în luna mai 2017, după preluarea activității LikeIT Solution de distribuție de componente, accesorii, sisteme și soluții IT, inclusiv distribuția produselor marca Microsoft, Cisco, Asus, Fujitsu și APC, precum și unele active ale companiei și anumite contracte în legătură cu cele de mai sus, la care LikeIT este parte.
LikeIT Solution a fost înființată în 2014 de Dragoș Popescu, proprietarul R.H.S. Company.
CITEȘTE ȘI Kaufland, "abonat" la amenzile GDPR. Acum, pentru că un paznic ar fi utilizat necorespunzător datele dintr-o plângere a unei clienteDragoș Popescu a vândut toate acțiunile LikeIT Solution în noiembrie 2016, cumpărător fiind Mihai Popescu, care a devenit asociatul unic al companiei, conform datelor www.termene.ro.
În luna mai 2017, ALEF și Mihai Popescu au înființat ALEF Distribution Ro, unde grupul ceh deține 70% din acțiuni.
Operațiunile ALEF în România sunt conduse de Gabriel Ciucu, fostul șef al gigantului american din distribuiție Ingram Micro.
Pe piața locală a distribuției de sisteme IT mai activează companii precum Network One Distribution (NOD), controlată de către Iulian Stanciu, președintele executiv al eMAG, Elkotech Romania, ABC Data, Asbis și Gersim Impex.