Interconectorul de gaz dintre România și Bulgaria nu va funcționa la capacitate maximă înainte de anul 2019, a anunțat vineri ministrul bulgar al Energiei, Temenujka Petkova, acuzând lipsa unei stații de comprimare pe malul românesc al Dunării, relatează Sofia News Agency.
Petkova le-a explicat parlamentarilor bulgari că autoritățile române au transmis asigurări, atât către Sofia, cât și către Bruxelles, că vor accelera lucrările, potrivit News.ro.
În cazul unei situații de criză, Bulgaria ar putea primi zilnic până la patru milioane de metri cubi de gaz dinspre România, prin interconectorul care a fost finalizat și inaugurat oficial în luna noiembrie.
Interconectorul România-Bulgaria a fost finanțat cu fonduri europene în valoare de 23 milioane euro, din care 10 milioane euro alocate lucrărilor de pe malul românesc și 13 milioane euro pentru partea bulgară. Stația de măsurare a gazelor din Giurgiu permite circulația gazelor în ambele sensuri, fiind dimensionată la un debit maxim de 1,5 miliarde metri cubi pe an în ambele sensuri. Din stația de măsurare, gazele sunt transportate prin conducte de tip DN cu un diametru de 500mm, lungi de 5,1 km, până de la grupul de robinete Comasca (România). Interconectorul România –Bulgaria este cea mai mare lucrare de acest gen din Europa până la acest moment.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Salariul minim pentru anul viitor negociat de sindicate și patronateProiectul de interconectare este, în prezent, singurul prin care se poate asigura transportul gazelor naturale pe ruta Azerbaidjan-Turcia-Grecia spre Austria, prin segmentul de pe teritoriul României. Proiectul BRUA, împărțit în două faze, face parte din Planul de dezvoltare al Transgaz în perioada 2014-2023 și se regăsește pe lista actualizată a proiectelor de interes comun adoptată de Comisia Europeană. Conducta "Țărmul Marii Negre-stația de comprimare gaze Podișoru" este de asemenea proiect de interes comun al Uniunii Europene și face legătura cu BRUA prin preluarea potențialelor rezerve de gaze naturale din Marea Neagră.
Conducta Giurgiu-Ruse, care va avea o lungime totală de circa 25 kilometri, dintre care 15,4 kilometri pe teritoriul Bulgariei și 5,2 kilometri pe cel al României, trebuia să fie finalizată încă din anul 2012, dar proiectul a întârziat din cauza procedurilor privind subtraversarea Dunării. Conducta, care va avea o capacitate maximă de transport de 1,5 miliarde metri cubi de gaze pe an dinspre Bulgaria către România, iar capacitatea dinspre România spre Bulgaria va fi de 500 milioane metri cubi pe an, va putea fi folosită atât pentru importuri, cât și pentru exporturi de gaze naturale.
Transgaz a semnat, la începutul lunii septembrie, la Budapesta, acordul prin care primește o finanțare europeană de 179 de milioane de euro prin Mecanismul Conectarea Europei, pentru lucrările de pe teritoriul României la gazoductul BRUA. Primele importuri și exporturi de gaze prin conducta Giurgiu-Ruse vor avea loc, cel mai probabil, începând cu anul gazier 2016-2017.